Mircea Radu IACOBAN

La început a fost haosul: spaţiul nemărginit era cufundat în beznă şi plin doar de neguri – primordiala stare de dezordine a naturii. După ce s-a instaurat oarece rânduială, haosul n-a dispărut, ci doar s-a re-definit: confuzie, dezordine, învălmăşeală, neorganizare. Adică, în esenţă, eticheta ce s-ar cuveni lipită pe fruntea asudată a României de azi, fiindcă haosul este în curs de totală reaşezare.
Criza e şi-un noroc: în contul ei putem trece toate neîmplinirile, escrocheriile şi hoţiile post-revoluţionare: „dom’le, e criză mondială, nimic de făcut!” Biata ţară a trecut prin multe, dar de harababură ca acum n-a avut parte nici pe vremea fanarioţilor, nici în perioada iresponsabilului Carol al II-lea şi nici chiar în hulita „epocă de aur” ceauşistă. Nu trebuie să fii numaidecât nostalgic pentru a recunoaşte că erau cortegii de lipsuri, era tiranie, erau conştiinţele martirizate şi libertăţile călcate în picioare – dar şi destulă ordine în sistemul funcţionăresc şi-n mânuirea banului public.
Nu-i săptămână să n-aflăm despre altă leafă de sute de milioane ţinută sub preş şi încasată ani şi ani, fără pic de ruşine, din banii mei şi ai dumneavoastră. Soluţia Boc e-o prostie laşă: salariul mamut nu va mai creşte, urmând să fie ajuns din urmă (!!) de lefurile pirpirii. Când? În veacul ce va să vină? Şi până atunci, nesimţiţii şi aranjorii ce încasează echivalentul a 40 de pensii şi-şi pot cumpăra un Logan pe lună, or să se lăfăie în continuare, înotând în bani? De ce, fiindcă, din raţiuni electorale, prim-ministrul n-are curaj să se atingă de privilegiaţi? Care şi cum a izbutit, în interiorul sistemului, să-şi tragă retribuţii scandaloase, utilizând tertipuri legislative şi învârteli politice pentru transformarea salariului într-o anexă a sporurilor, în loc să fie expus oprobriului public şi readus printre muritorii ce suntem, rămâne bun în grad fiindcă-i vorba de… drepturi câştigate! Că-s imoral câştigate (citiţi: furate) nu interesează pe nimeni!
Aflu că salariaţii din aviaţie au spor de… aviaţie! Păi, atunci de ce n-au şi poştaşii spor de poştă, învăţătorii, spor de învăţământ şi măturătorii, spor de măturat? De ce să încaseze judecătorii imens spor de solicitare neuro-psihică, câtă vreme respectiva solicitare face parte tocmai din fişa postului şi, deci, dintre riscurile meseriei pe care şi-au ales-o? Iar neruşinarea preşedintei magistraţilor, care afirmă fără să clipească o enormitate de calibrul „retribuţiile (hiper-consistente, n.n.) judecătorilor sunt în beneficiul cetăţenilor.” Adică, dispare mita! Canci! Suntem luaţi de proşti! Comparaţi schema de personal a unui consiliu judeţean din 1988 cu aceea de acum: atribuţiile s-au redus, numărul salariaţilor s-a dublat – ceea ce-i valabil pentru toate ministerele, agenţiile, direcţiile, regiile ş.a.m.d. Să nu-i dai dreptate lui Cioran, care afirma că, în România, singura originalitate este haosul şi eşecul?
Arătaţi-mi un sector care merge bine. Agricultura? Sănătatea? Industria? Învăţământul? Sportul? Tristul episod Ridzi demonstrează – dacă mai era nevoie – haosul din finanţele ţării, unde sume enorme se scufundă în neant, iar găştile politice se solidarizează cu infractorii. Frumuşica, încăpăţânata, aţoasa şi necoapta ministră, care ţine cu ghearele şi cu dinţii de funcţia şi rangul căpătate prin trafic de influenţă, argumentează că… şi-n anii trecuţi s-a cheltuit la fel. Fiindcă, probabil, s-a furat la fel. Nu cercetează nimeni? Ce se întâmpla dacă Tolontan – care se pretează şi el la manevre necurate pentru a-şi vinde gazeta – nu dădea de capătul firului şi nu denunţa megaescrocheria?
Admiram mai departe, pe sticlă, electoralele zâmbete fotogenice ale celor trei ufederiste, cu prilejul altor „acţiuni ale tineretului” făr-de nici un efect în plan cultural, dar costând sume cu care s-ar putea dota un spital? Niciodată statul n-a fost mai jecmănit ca acum. Şi totuşi, nimic nu-i nou sub soare: în „Carmen de moribus”, Cato spunea că „Hoţii care fură de la particulari îşi duc viaţa în lanţuri, pe când tâlharii poporului trăiesc în aur şi purpură”. Scriu de ani de zile la această rubrică şi m-am ferit de implicaţii politice, dar nu se mai poate! Prea mult haos!