Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
Într-un număr recent al revistei eoliene „Academia Caţavencu”, criticul literar Alex. Ştefănescu e descris ca un clasic pupător al fundului pe care-l poartă în pantaloni marele Nicolae Manolescu. Să fie chiar aşa? Am în faţă cartea lui Ştefănescu, „Întâmplări”, apărută în 2000 la editura „Institutul European”. O deschid la pagina 51, în dreptul pamfletului „Nicolae Manolescu şi călugăriţa”, unde dom’ profesor nu numai că nu capătă pupături în fund, dar e zugrăvit ca un ins rece, având o inimă egală în subţirime cu buzele sale celebre.
Despre ce este vorba? Manolescu, aflat în plină ascensiune politică, e căutat de o călugăriţă la redacţia revistei „România literară”. „I-am spus călugăriţei că Manolescu nu vine la redacţie decât o dată pe săptămână, joia, şi că nici nu-i cunosc numărul de telefon (fiindcă refuză să şi-l declare)...” În loc să plece, femeia rămâne câteva zile şi câteva nopţi în redacţie, aşteptându-l pe Manolescu, al cărui ajutor îl dorea cu orice chip, în numele mănăstirii sale. „Ziua stătea pe coridor, în picioare, ca o statuie a resemnării, iar noaptea îşi aşternea pe jos un fel de şal scos din desagă şi se ghemuia pe el...”
Toată lumea e impresionată de aşteptarea călugăriţei, mai puţin Manolescu. În ziua când în sfârşit apare la redacţie, fluierând nepăsător, el nu găseşte pentru toată povestea un comentariu mai uman decât:
„– Îţi dai seama că în toată perioada asta a stat nespălată!”
Pamfletul este scris cu mână de maestru, deşi un observator neutru îşi poate pune întrebarea: dacă Alex. Ştefănescu este atâta de empatic cu aşteptarea călugăriţei, de ce nu dovedeşte pic de înţelegere faţă de Nicolae Manolescu, colegul său de redacţie, care şi el putea să traverseze un moment prost, cauzat, să spunem, de una din acele dimineţi angoasante, proprii unui slujitor al slovei scrise?
Dar Ştefănescu este prea sedus de poveste şi de morala ei, ca să îi pese de pagubele colaterale pe care le produce. Gazetărie fără victime nu există. Iar problema victimelor, pentru un polemist, ţine, de la un punct încolo, exclusiv de resortul statisticii. Lucru pe care îl ştiu bine şi gazetarii eolieni (plătiţi de Vântu) de sub poala lui Caţavencu.
