Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
Starea materială a fiecăruia o poţi aprecia după calitatea încălţărilor. La ţară, pantoful de tenis a luat de mult locul opincii, devenită obiect muzeal. În faţa mea, la Kaufland, o pereche blajină împinge căruciorul încă gol: fata şi mama, adusă din satul ei, probabil pentru întâia oară într-un mare magazin.
Bătrâna poartă bascheţi cu urme de glod, fiica e-ncălţată cu biete sandale de plastic tocite, purtate (din sărăcie) numai în Cuba, sub denumirea alintătoare „calzados plasticos”. Bătrâna e uimită, tace, se miră şi nu cutează să atingă mai nimic. Se pare că fata, cu cine ştie ce modestă slujbă de îngrijitoare la vreo firmă particulară, vrea să-i ofere mamei venită în ospeţie de la ţară bucuria unor cumpărături într-un magazin în care găseşti tot ce vrei şi, mai ales, ce nu vrei. Se opresc în faţa standului cu ananas. „Mamă, dacă doreşti…” Se pare că pe bătrână o tentează borţoasa grenadă verde exotică, pentru ea, poate, cu gust necunoscut. Ezită. O pipăie. Fata scotoceşte în poşeta de vinilin şi scoate un teanc de bonuri de masă. Le numără, le re-numără şi socoteşte în gând. „Dacă-l vrei, poţi să-l iei”. „Ei, na, că mie-mi trebuie ananas!” – renunţă bătrâna. Fiica răsuflă uşurată. Le-am reîntâlnit la casă. În căruciorul nichelat zăresc o pungă de zahăr, o cutie de sare, o pâine rotundă, un detergent şi-o jumătate de baton de salam. În faţa lor, o duduie pimpantă, pe tocuri, cu ochelari de soare, împinge un cărucior plin până-n vârf cu bunătăţi din cele mai scumpe. Alege un card dintr-un teanc ţinut în evantai precum cărţile de joc, semnează bonul şi pleacă spre maşină clămpănind din tocuri. O aud pe mamă şoptind, cu palma la gură: „fato, asta n-a plătit!”
Eterna şi fascinanta Românie.
*
Instaurarea golăniei generalizate şi triumfătoare ne copleşeşte ceas de ceas. Finalul campionatului de fotbal şi, mai ales, ultimul act al Cupei, cu spectatori valsând în careul de 16, cu peluze devastate şi festivitate de premiere sabotată, demonstrează – dacă mai era nevoie – că sportul-rege a devenit doar izvor de bani şi simplă supapă pentru defularea potenţialului de violenţă ce dospeşte în cartierele mărginaşe ale marilor oraşe. Fotbalul românesc este condus de organisme impotente şi culpabile şi-i guvernat de interesele meschine ale unor patroni făr-de cei şapte ani de-acasă (Iancu) şi cu gândire poticnită (Becali). Când îl văd pe oier vorbind în calitate de deputat european, înţeleg de ce noţiunea „parlamentabil” s-ar cuveni ortografiată „par-lamentabil”. Şi fiindcă a venit vorba de fotbal: Poli Iaşi s-a dovedit încă o dată a fi piaza rea a Rapidului. Acum, ieşenii i-au scos pe rapidişti din Europa. Cu mulţi ani urmă, i-au trimis în Divizia B. Revăd şi acum plutirea lui Simionaş la marcarea golului din minutul 89…
*
Dl Varujan Vosganian şi-a lansat, la Iaşi, o carte de proză. Încă n-am citit-o, aşa că trebuie să dau oarece crezare criticilor care au prezentat-o ca unică şi formidabilă. M-aş bucura să fie chiar aşa – prea n-avem proză de citit, în pofida bogăţiei de titluri de pe tarabe. (Cineva spunea: din cauză că apar prea multe cărţi, n-avem literatură!) În cuvântul de final, inteligent şi plin de şarm, autorul a evocat o grupare de partizani din Munţii Vrancei, care aveau de apărat testamentul lui Ştefan cel Mare, primejduit să cadă în mâinile Securităţii. (Ce ar fi făcut Securitatea cu testamentul marelui Ştefan, dificil de anticipat.) N-am vrut să-i stric seara dlui Vosganian întrebându-l, simplu, care testament? Nu de alta, da-i vorba despre o legendă desfiinţată încă din secolul XIX şi lămurită deplin în 1986 de regretatul cercetător ieşean N.A. Ursu. Scrierea găsită de Const. Hurmuzachi, atribuită chiar în epocă lui Bălcescu, apoi şi lui Eminescu (i s-a dat citire la festivităţile de la Putna, iar Eminescu a făcut parte din Comitetul de organizare din 1871),0 nu-i nici testament, nici necrolog, ci un panegiric scris de ierodiaconul Gherasim Putneanu, de la Episcopia Romanului, mort în 1797. Este vorba despre întâia evocare istorică în proză poematică, precursoare a scrierilor lui Bălcescu, Alecu Russo, Gr. Alexandrescu, Negruzzi. Cât despre Securitate, are destule pe suflet pentru a o mai acuza şi de… hăituirea testamentului lui Ştefan cel Mare.
