Cătălin MIHULEAC

Dom’ Cornel Penescu - om greu, care-nvârtea fără preget judeţul Argeş după deget - laolaltă cu starostele arbitrajului românesc, numitul Constantin, au intrat niţel în peştera aceea înspăimântătoare, unde rolul de a-ţi masa corpul îl au puricii şi păduchii. Undeva, în smoala perfectă a arestului, aceşti doi inşi de elită nu-şi află somnul, deşi e trecut binişor de miezul nopţii. Un coleg de celulă sforăie de zbârnâie zăbrelele, altul oftează prin desişul somnului... Din colţul opus, se aude un strop înfundat de rugăciune, transformat într-o suduitură de peluză...
De ce ne aflăm în acest loc oribil, în loc să iscălim cu dreapta autografe şi cu stânga să ne mângâiem banii? se întreabă în duet Penescu şi barosanul arbitrajului. La urma urmei, ce crimă am săvârşit? Am făcut ceea ce fac aproape toţi românii practici. Am aranjat nişte meciuri, aşa cum se aranjează meciurile pe la noi.
Am dat mită, am primit mită. Am dat mită (ce cuvânt vulgar!), aşa cum dau candidaţii la Camera Deputaţilor şi la Senat, pentru a intra în Parlament ca în brânză. Am primit „dreptul” (parcă sună mai civilizat!), aşa cum primesc avocaţii înstăriţi de la cei tineri, ca să le ofere un post de stagiar la cabinetul lor. Am dat dreptul, aşa cum îi dai chirurgului, ca să ai garanţia că ieşi viu de sub bisturiu. Am primit „plicul”, aşa cum primesc procurorii, ca să îngroape dosarele.
Au dat şi au luat, ca în sistemul bielă-manivelă, pentru ca mecanismul să funcţioneze. Se face, pentru atâta lucru, să-l jumuleşti de pene pe dom’ Penescu, făcând din el un „escu” oarecare? Păi, dacă lucrurile ar continua pe linia asta, ar însemna să depopulăm ţara.
Dom’ Penescu, obişnuit să lucreze doar cu gentlemenii, constată acum în ce ţară bădărănească trăim. Şi-a închipuit el vreodată că va sta la răcoare, doar pentru că nişte oameni lipsiţi de educaţie au tras cu urechea, prin gaura telefonului, la convorbirile sale particulare? Nu-s astea apucături incalificabile?