Mircea Radu IACOBAN

Paradoxal, dar de câte ori am fost în China, m-am întors cu convingerea că şi mai puţine ştiu despre această mare necunoscută, populată cu un miliard trei sute de milioane locuitori. Şi n-a fost vorba despre simple vizite turistice; am străbătut continentul-China de la nord la sud şi de la este la vest, am participat la întâlniri cu personaje politice de rang înalt, am vizitat inclusiv unităţi militare şi institute de cercetări aflate sub consemn, în care se proiectau tehnologii de vârf, menite, se spunea „dezvoltării paşnice”, dar care, desigur, aveau şi certă destinaţie militară.
La vremea aceea, ţara noastră oferea asiaticilor preţios sprijin diplomatic, bucurându-se, astfel, de statut privilegiat şi, ca reprezentant al Asociaţiei de Prietenie China-România, am avut a vedea multe (fără îndoială, ascunzându-mi-se şi mai multe). O altă vizită, de astă dată pe linie scriitoricească, a prilejuit întâlniri cu literaţi din marile oraşe, care a permis constatări mai nuanţate privind realitatea stării de spirit şi avatarurile vieţii private.
Cum s-ar zice „am făcut China” (potrivit exprimării boante a turiştilor „am făcut mănăstirile”, „am făcut Coasta de Azur”) fără a putea afirma vreodată că aş cunoaşte-o decât… oarecum. De altfel, nici chinezul de rând n-ar putea declara aşa ceva despre propria-i ţară: de la imensitatea rezervorului lingvistic şi până la surprizele geografiei, de la misterioasa defilare a mentalităţilor şi până la monumentalitatea unică a mărturiilor istorice, China e-un univers-surpriză, ce rămâne, pentru orice călător european, cvasi-închis. L-a decriptat în bună măsură redactorul şef al unei importante gazete franceze, Stéphane Marchand, în cartea „Când China învinge”, nu de mult apărută la Editura „Pro”. Titlul spune totul şi vine în completarea unei afirmaţii vizionare a lui De Gaulle: „Într-o zi, China va fi o mare realitate politică, economică, chiar militară”. Ziua aceasta se apropie. I-a întârziat venirea stupida şi cretina „revoluţie culturală” (între alte absurdităţi, desfiinţase… gradele în armată!), dar revenirea de pe urma traumei a fost urmată de recuperări rapide, în spiritul pragmatismului oriental.
Spre deosebire de vindicativii europeni, care-s dispuşi oricând să azvârle apa din copaie cu tot cu prunc, chinezii nu se sfiesc să-l deteste pe Mao, păstrându-l în mausoleul din Piaţa Tien an Men şi urmându-i preceptele considerate încă valide. Cum ar fi „tu lupţi în felul tău, eu lupt în felul meu.” Ori: „ascunde-ţi strălucirea, întreţine-ţi obscuritatea.” Prognozele lucide vorbesc despre postarea Chinei, în 2030, pe locul I în economia mondială, dar întrevăd şi urcarea rapidă în ierarhiile forţei militare, până la totala detronare a „invincibilei” Americi. Preşedintele Jiang Zemin a declarat limpede că „un război cu Taiwanul este inevitabil”. Şi cum preşedinţii americani ai ultimelor decenii şi-au afirmat susţinerea totală pentru apărarea insulei, războiul cu Taiwanul echivalează cu începutul celui de al II-lea război mondial. Eventualitate în egală măsură şi improbabilă, şi posibilă. Într-un astfel de război, nu va conta nici numărul soldaţilor (China are 2,3 milioane, USA, 1,4), nici cel al tancurilor şi submarinelor nucleare, ci, în conformitate cu principiile străvechi ale strategiei orientale („loveşte inamicul unde este mai slab”) capătă pondere conceptul „războiului asimetric”, unde chinezii au descoperit călcâiul lui Achile: cibernetica.
Ar fi o formă de război care… evită războiul. Cele 5 milioane de computere ale Pentagonului pot fi anihilate, ceea ce ar paraliza complet maşina de război americană. (Eficienţa armei au probat-o ruşii: când estonienii au demolat statuia ostaşului sovietic eliberator, hackerii în uniformă de la Moscova au paralizat în întregime sistemul informaţional al balticilor, lăsându-i câteva săptămâni să bâjbâie în întuneric, fără nici o certitudine a deciziilor.) Chinezii lucrează, deocamdată, mai fin şi nu-şi propun astfel de lovituri directe asupra tranşeelor informatice potenţial inamice. În septembrie 2005, Departamentul PC al gigantului american IMB a fost cumpărat de firma Lenovo. Pentru a se constata (prea târziu!) că 67% din capitalul Lenovo în deţine firma Legend Holding. Care, la rându-i, este deţinută în proporţie de 65% de… Academia de ştiinţe a Chinei, păstorul oficial al cercetării informatice de la Beijing. Aşa că, până una-alta, creierul informaţional al armatei USA este proprietate… chineză. Voi reveni.