Cătălin MIHULEAC

De câte ori văd bretonul obraznic al liberalului Crin, stau şi mă întreb cum de nu l-a afectat deloc tragica sinucidere a soţiei sale, petrecută acum vreo patru ani. Mă aşteptam ca această lovitură cumplită a soartei să-l facă mai înţelept, mai tăcut, mai îngăduitor, şi să nu-l mai audă nimeni zicând, cu enormă proastă educaţie, despre adversarii săi politici, oricare ar fi aceştia, că sunt „politicieni de doi lei”.
Serios? Dar tu de câţi lei eşti, măi matracucă în izmene liberale? Ah, tu nu eşti politician de doi lei, ci de două milioane de euro, primite prin contabilitatea lu’ jupân Dinu! Sau chiar politician de trei milioane de euro, căpătate de la nea Călin, prin ordonanţă guvernamentală! Ce-ţi poţi trece tu în c.v, în afara faptului că ai făcut naveta ca profesor sătesc şi că, alături de nenumăraţi alţii de categoria ta, i-ai simţit de aproape parfumul rusesc al lui Patriciu?
După moartea tragică a soţiei sale, mă aşteptam ca acest strălucit cântăreţ pe struna parvenitismului să meargă mai des la pescuit în Tulcea sa dragă, fiindcă pescuitul calmează mai abitir ca o cămaşă de forţă. Mă aşteptam, chiar, să-l văd pe body-guard-ul cu gură mare al Peneleului retrăgându-se, măcar temporar, din lumea politicii, pentru că, nu-i aşa, altele sunt mizele importante ale vieţii. Să-l văd, poate, dedicându-se fostei profesii, predând istoria unor copii, apropiaţi de vârsta fetiţei sale. Mă aşteptam, eventual, să se înscrie la doctorat, cu o teză despre rolul mitocanului, în istoria postdecembristă a ţării noastre.
În zadar ne răcim gura, cuvântând despre Crin şi gura sa parşivă, care ba stupeşte otravă cu cifra octanică mare, procurată de la punctele de distribuţie „Rompetrol”, ba îi zâmbeşte galeş lui Tăricescu. Eu cred că, pentru insul ăsta omniprezent, sinuciderea soţiei a însemnat mai curând o mare uşurare, decât o durere adâncă, aici, în moalele sufletului.
Ce frumoasă este viaţa! Ca un Crin!