Cătălin MIHULEAC

Urmează câteva dedesubturi ale necurat de spectaculoasei ascensiuni a unui ziarist eolian (adică de-al lu’ Vântu), care scrie editoriale la cotidianul eolian şi apare pe sticla eoliană, unde-şi dă apăsat cu părerea. În această ultimă ipostază, telespectatorii îi pot admira atât cuvintele - ieşite uneori cam cu forcepsul -, cât şi nasul roşu spre vineţiu, care-i deconspiră doctoratul în disciplina „Spirtoase grele”.

Acest jurnalist, înainte de-a sălta în şaua cailor albi eolieni, era editorialist de provincie, la un temut jurnal din nord-estul ţării. Acolo îşi depunea el slova scrisă, iar în paralel adresa săruturi pasionale butelcuţei. Într-o seară, să tot fie cinci anişori, omul şi-a scris contribuţia la gazetă, a supt unul câte unul cele 40 de grade ale vodcii, apoi s-a suit la volan, cu gândul de a da prin târg o raită de destindere. Dar umbletul dezacordat al celor patru roţi a atras atenţia unui poliţist, care l-a oprit, i-a măsurat beţia cu fiola şi i-a săltat permisul de conducere.

Permisul de conducere i-a fost suspendat, nu şi permisul de editorialist, aşa că şi-a continuat neclintit activitatea de barometru politic. Şi-ntr-o altă seară, curând după păţania deja povestită, a compus iar un editorial a cărui inspiraţie a fost înlesnită de gradele vodcii, apoi, fiindcă vremea predispunea, s-a suit iar la volan, pentru o raită. Dar ghinionul, care în acea perioadă îi sabota pe editorialiştii provinciali, a făcut ca Poliţia să-l depisteze iar. Beat şi, pe deasupra, cu permisul suspendat.

Fiindcă treaba cam îmbrăca roba penalului, a intervenit staff-ul gazetei, care a aranjat ca nimic să nu respire spre flămânda opinie publică. Curând, un procuror-şef, care (extraordinară potrivire!) vindea ponturi la săptămânalul satiric eolian, s-a îngrijit ca dosarul editorialistului să dispară în neant şi toată lumea să respire cu uşurare.

Tot atunci, editorialistul de provincie a stat la o cafea cu nişte băieţi, al căror colorit ocular semăna cu mândrul albastru de Voroneţ; a semnat cu ei o zdelcă tainică, fiind apoi promovat la cotidianul eolian.

Ca să fie totul şi mai interesant, primeşte de la mine un abonament la „Cotidianul” cel ce ghiceşte, cu aproximaţie de două zecimale, identitatea editorialistului.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Povestea unui editorialist de Bucale.

Comentarii