Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
Pentru cel căruia niciodată nu i-a ajuns timpul, cea mai cumplită corvoadă este să n-aibă nimic de făcut ceasuri în şir. De la „Dacia” service mi se spune că remedierile durează 6-8 ore, necesitând desfacerea motorului. Am intrat cu Loganul în staţie la 7 dimineaţa; îl voi recăpăta în jurul orei 14. Ce să faci atâta amar de vreme… la Roman? Bogza a adăstat 175 de minute la Mizil şi a recoltat destulă „marfă” pentru un reportaj ce avea să devină faimos. Mizilul e Mizil şi Romanul, Roman, nu poţi să-l tratezi tot în cheia „locul unde nu se întâmplă nimic”…
Beau a doua cafea la Service (în contul casei, bravos firmă!) şi deschid gazetele. Aflu, mai întâi, cât de des fac vedetele noastre sex. Silviu Prigoană îşi drăgăleşte zilnic suava nevestică (am pierdut şirul re-divorţurilor, aşa că nu mai cunosc starea matrimonială a „prigoniţilor”), iar „când suntem acasă, o facem chiar şi de trei ori pe zi.” (Când nu-i acasă, mă-ntreb unde se petrece evenimentul, în metrou, în Cişmigiu?) Oricum, la vârsta şi la pătimirile lui Prigoană, nu-i rău deloc, aş zice chiar că-i un record de regularitate (mai cunosc un singur caz, la Bârlad). Sigur, contează substanţial şi nurii Bahmuţencii, întru totul irezistibilă: cum o vezi, cum îţi vine… să schimbi programul! Se pare că etalarea performanţelor sexuale face parte integrantă din campania electorală, votantul căpătând siguranţa că alesul său va combate, în politică, la fel de vajnic precum o face în dormitor…
Au trecut 14 minute, gata cu gazetele, mă bate gândul să cumpăr o carte-două şi să mă desfăt cu ea în parcul de lângă gară. Iau centrul oraşului per pedes, dintr-un capăt pe stânga, apoi din celălalt pe dreapta străzii principale. Sedii de bănci, case de schimb valutar, agenţii imobiliare, magazine, magazinaşe, în pragul cărora străjuiesc june copile ce par a nu vinde niciodată nimic. Nici urmă de librărie. Singura pe care am aflat-o, deşi poartă, pe firmă, numele unui scriitor, vinde pixuri, agende şi radiere. La unicul anticariat, de mărimea unui frigider (când intră clientul, trebuie să iasă vânzătorul) întreb şi aflu, că, totuşi, la Roman poţi cumpăra o carte, dar în „zona 1 mai”. Care-o fi aceea? Mister…
A trecut mai bine de o oră. Dacă-mi amintesc bine, Bogza, la Mizil, şi-a cumpărat în min. 76 o lipie, pe care a terminat-o în min. 81. Cum lipii nu-s, iau o îngheţată. Veche şi zaharisită. Nu văd altă soluţie decât evadarea, aşa că, la gară, cer bilet pentru Bacău. Costă vreo 40 de lei vechi, numai, că, la întoarcere, a trebuit să dau 220 pentru aceeaşi 40 de kilometri, din pricină de inter city. Personalele noastre au intrat la apă, rezumându-se acum la 3 vagoane, pe care le cară o locomotivă de 5000 CP, capabilă să remorcheze de zece ori mai mult. Dacă nu-s călători…
Cum ieşi din Roman, intri în… galben absolut: rapiţă. Cât vezi cu ochii, galbenul lămâietic al florii de rapiţă a potopit Moldova – şi-mi amintesc insinuanta întrebare a personajului lui Caragiale: „ai văzut rapiţa?” Pe vremuri, aceleaşi întinderi vibrau de verdele grâului. N-o să mâncăm rapiţă, dar vom avea combustibil la maşini, fiindcă, stoarsă bine, rapiţa lăcrimează bio-diesel. Grâul, normal, fi-va importat.
La Bacău, mă ia de la gară un taximetrist ce înjură guvernul şi mă va readuce altul, care tot guvernul înjură. Nu mai găsesc librăria din centru; în schimb, număr 13 case de schimb valutar pe nici 200 de metri. Probabil, băcăoanii primesc lefurile în euro…Iar cafea, iar preumblări aiurea. Minutul 135: din nou la Roman. Oraşul e curăţel, civilizat, a început să se anime, iată, în părculeţul de lângă primărie au ieşit la soare pensionarii. În trecere, aud frânturi de dialoguri: evident, este înjurată „stăpânirea”. Pe trotuar, saltă două fete vesele: fiind grevă, au scăpat de şcoală. Minutul 200. Numai la armată aşteptam să treacă timpul de pomană şi-n prostie, văzând o victorie în fiecare zi „câştigată”. De fapt, pierdută. Trăim o singură dată. Min. 220…
