Era ştiut că Nicolae Iorga se pricepea să aprecieze şi să cultive oamenii de mare valoare. De aceea, pentru funcţiile de prefecţi în judeţele din Transilvania, istoricul istoric şi om de stat a propus mai mulţi oameni vrednici, buni români, înzestraţi cu toate calităţile necesare unei asemenea învestiri. „Între cei recomandaţi, se afla şi un protopop din Satu-Mare, pentru care Iorga a avut cele mai deosebite cuvinte de laudă. Decretul cu numirea prefectului a apărut în Monitorul Oficial, dar protopopul n-a putut să se prezinte la depunerea jurământului”.
Asta e nesimţire crasă, domnule! – bate cu pumnul în masă cititorul, indignat. Uite cum s-a înşelat Iorga în privinţa seriozităţii respectivei feţe bisericeşti! La urma urmei, ce putea să-l împiedice pe protopop să-şi ia în primire noile prerogative, în afară poate de vreun accident sau vreo boală subită, dar şi atunci ar fi putut trimite o depeşă, unde să-şi explice absenţa de la depunerea jurământului. Dar ce s-a întâmplat, de fapt, de noul prefect nu şi-a putut ocupa fotoliul, atâta de râvnit, ieri ca şi azi, din fruntea judeţului?
Se pare că de vină a fost o hibă mică, mică de tot. Atât de mică, încât marele savant Nicolae Iorga nici n-a băgat-o în seamă, mai ales că el „nu avea timp să ia contact cu realitatea cotidiană”.
„Protopopul n-a putut să se prezinte la depunerea jurământului, deoarece era mort de doi ani.”
Din păcate, nu pot băga mâna în foc că Iorga a găsit motivul destul de întemeiat. Şi ce dacă era mort? Datoria e datorie.