Mircea Radu IACOBAN

România? „O lume de vulgaritate, de prost gust şi de violenţă.” Aprecierea îi aparţine lui Mircea Cărtărescu, considerat reprezentativ pentru noua „elită românească.” Tot el: „n-am crezut niciodată în specificul naţional, în sentimentul românesc al fiinţei, în tot ce filosofii culturii şi psihologiei maselor ne-au atribuit ca să ne distingă de alte popoare.”

Citatele de mai sus le-am preluat din extrem de interesanta carte „A treia forţă – România profundă”, datorată unor autori  (Ovidiu Hurduzeu şi Mircea Platon) care, stabiliţi de mult în USA, îşi pot permite să cerceteze pădurea fără să le stânjenească investigaţia copacii din lizieră, astfel izbutind o analiză lucidă, exactă, crudă chiar, a „stării” elitelor culturale româneşti. Un prim semnal îl dădea, cu ani în urmă, Adrian Gavrilescu, prin cartea „Noii precupeţi”, cronică a marii dezamăgiri produsă de radiografierea conduitei principalelor personaje ce domină piaţa intelectuală românească. Dincolo de avalanşa răspopirilor şi reboirilor, în urma cărora mulţi dintre cei care susţineau ieri că albu-i alb, afirmă azi, la fel de convinşi, că-i negru, Gavrilescu observa cum „cu trecerea timpului, intelectualii publici au devenit din ce în ce mai publici şi din ce în ce mai puţin intelectuali, adică, mai puţin înclinaţi să pună la îndoială judecăţile emise de alţii.” Mergând mai departe, Hurduzeu şi Platon constată că „intelectualul din solda ONG-urilor, a statului sau a oligarhilor autohtoni nu face decât să preamărească status-quo-ul şi realităţile timpurilor prezente.”

 Asta, în vreme ce asistăm la prăbuşirea limbajului comun şi a valorilor tradiţionale, înlocuite cu un spectacol comercial dominat de tehnici pragmatice de adaptare la sistem, la tolerarea sau chiar încurajarea exodului migraţionist, în vreme ce satele româneşti sunt abandonate, copiii se sinucid de dorul părinţilor plecaţi aiurea în lume,  România resimte criza acută a forţei de muncă şi se produce catastrofa ecologică însoţită de deşertificarea morală şi spirituală a ţării. Iar elitele româneşti nu par interesate şi nu cred în puterea ideilor de a schimba societatea, fiind preocupate doar să-şi cultive statutul de vedete în star-system-ul dâmboviţean.

Autorii sunt de părere că, după 1989, în România s-a trecut de la falsa realitate de producţie comunistă la falsa realitate de producţie globalistă; nu mai avem internaţionalism proletar, ci globalism corporatist. O observaţie de reală acuitate şi substanţă: România profundă, dureros de concretă, este născută din confluenţa nostalgiei pentru ce a fost cu revolta faţă de ceea ce se distruge zilnic – şi asta pentru că „trăim într-o societate care a abandonat căutarea adevărului în favoarea fabricării consensului”. Ideea de patriotism nu mai are conţinut: „Patria mea nu e România (…), e tot postcomunismul, din Caucaz la Tirana” – afirmă Alina Mungiu, în vreme ce Andrei Cornea consideră identitatea naţională „o preocupare toxică.”

Elita României n-ar fi, apud Hurduzeu&Platon, decât o subţire pătură de parveniţi, alcătuită din politicieni corupţi, vedete fără public, magistraţi care împart nedreptatea şi intelectuali fără idei. Cheia accederii în elită: ponegrirea neamului şi macularea valorilor acestuia. Cum bine spunea Daniel Cristea Enache la un recent colocviu literar ieşean, „ieşirea din ograda literaturii române nu-i văzută altfel decât dându-i-se un bocanc în gură lui Eminescu.” Dar, aşa cum are rezerve strategice de energie, România are şi rezerve strategice de virtute şi rădăcini pe care nu trebuie să şi le piardă. Drept pentru care se propune întoarcerea la temeiurile României profunde, sub semnul celei de a treia forţe – teză asupra căreia vom reveni. Lectura cărţii i-a provocat lui Patapievici „o tenace senzaţie de inconfort moral.” Nici nu-i de mirare.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului A treia forţă.

Comentarii