Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
N-are.
Precum în cazul unui computer definitiv virusat, ar trebui şters hardul şi instalat un nou sistem de operare. Luându-se, adică, totul de la zero. Dar la ce bun un nou început cu aceiaşi Mircea şi Mitică? Ca şi cum, în decembrie 1989, revoluţia ar fi măturat comunismul, păstrându-i în funcţii pe Ceauşescu şi Leana lui!
Nu cred în spectaculoase condamnări-model, fiindcă, în pofida elocvenţei convorbirilor interceptate, nu-s altceva decât probe indirecte. S-a furat mârlăneşte, în ochii noştri, dar unde-i flagrantul? Chiar dacă Făcăleaţă (ce nume predestinat!) îi spune lui Savaniu că „sunt 3000 de motive să stăm de vorbă” şi-i la mintea copiilor că, în loc de „motive”, trebuie citit „dolari”, nu se poate proba.
Avocaţii, singurii în câştig de pe urma acestei mizerabile panarame, au de mâncat pâinea cea mai albă un an-doi-trei de acum încolo, fiindcă vor fi aruncate în joc toate chichiţele, amânările, recuzările, contestările, retractările şi îmbolnăvirilor cu putinţă. Văd că nimeni nu leagă declinul Naţionalei de mârşăviile arbitrilor şi patronilor de cluburi, deşi-i cât se poate de limpede că nu se poate construi o reprezentativă onorabilă pe structura unui campionat trucat şi a unui fotbal bolnav, cu atât mai mult cu cât nici stranieri de Doamne-ajută nu mai avem, cu excepţia capriciosului Mutu. Dar n-avem nici luciditatea elementară, nici bunul simţ, la fel de elementar, pentru a evalua cu sinceritate, bărbăteşte, dimensiunile catastrofei în care se află sportul-rege la români.
Ştiţi de ce s-a pierdut cu 0-3 meciul de la Cluj cu Lituania? Explică Piţurcă, în Raportul către Federaţie: „Jucătorii nu s-au obişnuit cu umiditatea de la Cluj. Ar fi trebuit ca lotul să meargă acolo de luni, nu de joi.” Care va să zică, asta era – umiditatea! Piţi ori ne ia pe toţi de tâmpiţi, ori e complet dus cu pluta! Dar cu Serbia, ştiţi de ce s-a pierdut meciul? Tot selecţionerul ne lămureşte: „Henţ la primul gol al sârbilor, ofsaid la cel de al doilea, penalti (neacordat) la Marius Niculae.” Altfel, în tabăra noastră, toate au mers strună! Ptiu! Sigur că Piţurcă a fost un glonţ de calibru prea mic pentru puşcociul fotbalului românesc şi s-a bălăngănit de pomană pe ţeavă (vorba vine, fiindcă fost-a plătit gras!) dar, vă rog să mă credeţi, nu Piţurcă este marele vinovat, ci Făcăleaţă, sau, mai bine zis, sistemul Făcăleaţă, din pricina căruia selecţionerul n-are ce selecţiona. Ideologia a elaborat-o Becali, cel care a ridicat la rang de principiu director sloganul „totul este de vânzare” şi, pe cale de consecinţă, totul poate fi cumpărat.
Am spus-o şi o mai spun: în prea mulţi bani se scaldă fotbalul nostru pirpiriu şi bicisnic. Ştiţi cât câştigă PE ZI Urko Pardo, de la „Rapid”? 2000 de euro. Fără să joace! Ăştia-s bani la vedere, Prunea deconspirând faptul că 70% din sumele ce nutresc „sportul rege” circulă „pe sub masă”. Sistemul Făcăleaţă îşi trage sevele din această circulaţie imorală a bănetului, într-o lume populată cu îmbogăţiţi de război (războiul românilor cu sărăcia) care, pe ce pun mâna şi pe unde trec lasă urmă puturoasă. Doar n-o să credem că Penescu e singurul care transmitea ordine verbale de plată prin al de Făcăleaţă şi că doar arbitrii priponiţi sunt cei mânjiţi! Boala e cronică şi de mult metastazată.
Răposatul Teaşcă îmi povestea încă acum 30 de ani despre arbitrii care joacă la două capete şi percep şpagă de la ambele combatante. Păţania lui e cunoscută: pe când antrena la Sibiu, un arbitru „onest” i-a înapoiat plicul („Nea Titi, n-am putut face nimic!”), dar a greşit, dându-i-l pe cel al gazdelor, de două ori mai generoase (şi, ca urmare, învingătoare cu un penalti acordat în minutul 90). E-o mare ruşine tot ceea ce se întâmplă acum în fotbal, dar şi o speranţă: cine ştie, poate a venit vremea…
Aş, nici un „poate”: peştele de la cap se-mpute!
