Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
Se impune prin aceleaşi calităţi de bun specialist şi bun organizator, ajungând să-i fie preţuită şi solicitată prestaţia nu numai în Germania, ci şi în… Burundi, în Congo (unde-l cunoaşte pe Mobutu), în Haiti, Algeria, Togo, Afganistan, Benin, Burkina Faso, Jamaica, Republica Dominicană, Venezuela, Rwanda… Născut în 1929 în Basarabia, Stoian îşi începe periplul de şantierist construind linii şi staţii electrice de înaltă tensiune în România, prilej cu care dovedeşte reală ştiinţă a conducerii, dirijând şantiere în care hei-rupismul epocii se confrunta cu destul amatorism, indolenţă, indisciplină şi necinste… cât cuprinde. Drept pentru care partidul îl decorează, îl premiază şi-l trimite să pună ordine acolo unde merge treaba mai prost şi-i dandanaua mai mare.
Dincolo de soluţiile tehnice, nici ele la îndemâna oricui, mai importante erau relaţiile stabilite cu subordonaţii, cărora a ştiut totdeauna să le caute şi să le afle acea zonă sufletească de lumină şi bună credinţă, în temeiul căreia izbutea să şi-i apropie şi, de ce nu, să-i mobilizeze. Era debandadă la Fabrica de sticlă din Bucureşti, unde procesul automatizat de amestec presupunea prezenţa a 4 salariaţi şi abia funcţiona cu… 500? Să-l punem pe Stoian. Haos cronic la ITB? Urmează, aproape de la sine, înscăunarea lui Stoian, care, în pofida tuturor predicţiilor întunecate, a pus ordine într-o întreprindere mamut cu peste 35.000 de salariaţi! Unele dintre isprăvile lui s-au folclorizat: de pildă, oripilat de indicaţia scoaterii funcţionarelor la culesul porumbului (neobişnuite cu duritatea muncii fizice, multe se îmbolnăveau şi curgeau concediile medicale), Stoian a angajat 80 de… ţărani, pe care i-a pus pe statul de plată ca zilieri, astfel determinându-i să-şi culeagă… propriul porumb! Mai blufând, mai regizând false convorbiri telefonice cu mărimi de la CC pentru timorarea contra-opinenţilor, mai ameninţând, mai apelând la coarda sensibilă, Stoian rezolva irezolvabilul. Mărturiseşte: „Am avut multe talente, iar unul dintre ele a fost că am ştiut să vorbesc cu impostorii, cu hoţii, cu escrocii şi cu activiştii (observaţi alăturarea, n.n.) pe limba lor.” Cele 1001 de întâmplări istorisite în capitolul „Supravieţuind comunismului” par să detroneze supoziţia potrivit căreia „în socialism, numai cine nu se târăşte, nu se împiedică”; esenţial este să înţelegi mecanismul general şi să-i ştii specula resorturile vulnerabile.
Stoian s-a dumirit repede că, spre deosebire de capitalism, unde esenţial rămâne banul, în socialism aceeaşi funcţie o îndeplineşte relaţia. Poate şi trebuie să fie recunoscător activiştilor luminaţi (au fost şi de-ăştia) care l-au susţinut – secretarul de sector Matei, de pildă. Dar iată că vine anul de răscruce 1979, când unanim preţuitul Stoian „alege libertatea” şi rămâne în RFG. (Mărturisesc: motivaţia evadării, aşa cum este înfăţişată în carte, nu m-a convins până la capăt.) La 17 mai 1979, Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti îl condamnă la moarte pentru infracţiunea de trădare.
Va fi fost trădat, probabil, secretul menţinerii pe şine a tramvaielor hrentuite de la ITB! Capitolul următor, „În libertate, fără rădăcini” evocă întâmplări cu tâlc petrecute în lumea largă, istorisite de un cinic-sentimental (!) care s-a străduit să facă bine acolo pe unde a trecut şi care, trebuie spus, a fost ocrotit clipă de clipă de un înger personal totdeauna la post. În pofida uzanţelor, cartea este prefaţată de… soţia autorului. Şi mai neobişnuit este faptul că doamna Marianne, care încheie cu un „with love!” are câteva obiecţii la adresa opului memorialistic, toate de profunzime, întemeiate şi de bun simţ. Te întrebi de ce nu le-a exprimat în particular şi în prealabil. Dar, cum toate-s orânduite ciudat în destinul acestui Papillon al veacului industrial XX, nu-ţi rămâne, pentru final, decât exclamaţia „aşa a fost să fie!”
