Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
Cică, pe vremea terorii staliniste din anii ’36-’38, dintr-un bloc fuseseră ridicate, una câte una, toate familiile şi trimise în lagăr. Rămăseseră doar doi bătrânei undeva, la etajul X. Miez de noapte, bătăi zdravene în uşă. Convins că le-a venit rândul şi le-a sunat ceasul, soţul, tremurând de frică, se duce să deschidă… şi se întoarce radios, zâmbăreţ, fericit: „nu-i nimica, arde casa!” Aşa şi Piţurcă: „nu s-a întâmplat nimic, am pierdut un meci.” Casa fotbalului românesc arde mocnit nu de ieri, de azi, numai că Piţurcă ar avea un răspuns de milioane la întrebarea „de ce merge atât de prost fotbalul românesc”:
- Da’ ce merge bine în ţara asta?
Chiar aşa: ce merge bine, industria, agricultura, învăţământul, sănătatea etc. etc.? Nici vorbă. Atunci, avem dreptul de a pretinde fotbalului să fie fruncea? Se aliniază şi el în pluton şi bate pas de front şontorog ca tot regimentul.
Iată-l încadrându-se cu exactitate şi-n procentajele oficiale: importăm 70% din morcovii, ţelina şi ceapa pentru ciorbe, cu 70% fotbalişti din import a pierdut „Rapidul” meciul cu „Dinamo”. Poţi să-i ceri lui Piţurcă să facă din rahat, bici? (Apropo: pe vremuri, când juca la Naţională fundaşul Boc, transmiteam la radio un meci de la Ankara şi crainicul băştinaş m-a informat că n-are încotro şi-l va reboteza pe Boc, Bac – fiindcă, în limba turcă, Boc înseamnă tocmai materia aia din care nu se poate face harapnic…)
Dintr-un singur punct de vedere, fotbalul românesc arată european şi impecabil: remunerarea „actorilor”. Dacă ninge, dacă plouă, Piţi încasează nesmintit 50.000 de euro lună de lună (başca primele, sponsorizările ş.m.a), ceea ce înseamnă că, la fiecare zi de leafă, îşi poate cumpăra 5 Loganuri cu banii jos. Plesnesc de invidie: mai am de gâfâit încă doi anişori şi mai bine până ce-oi isprăvi de plătit ratele la „Dacia” mea, care a şi-nceput să se hrentuiască. Dacă nu mi-a plăcut cartea! Cât priveşte porcărioara cu clauza de reziliere, aici nu-i vina lui Piţi, el putea cere şi luna de pe cer, ci a lui Mircea Sandu, care a acceptat-o. Numai că logica e-n adâncă suferinţă: ţara calică plăteşte regeşte fotbaliatorii, care, prin performanţă, vor onora blazonul naţiei. Şi dacă ioc performanţă, tot biata ţară să plătească de pomană vinovatului o sumă cu care s-ar putea asfalta un drum ori construi un dispensar! Ca şi cum, după ce am găsit o caradaşcă în batonul de salam, tot eu s-ar cuveni să plătesc despăgubiri magazinului! Dar hai să concedem că Piţurcă e-un caz singular şi nu ăsta-i zenitul risipei bănuţilor la vreme de criză. De ţâţele ugerului statului trag abitir, în linişte şi organizat, tot soiul de slujbaşi care, fiind înzestraţi cu cinci stomacuri şi şapte rânze, sunt trataţi în consecinţă – adică, îndopaţi pe măsura poftei lor pantagruelice.
Citesc în gazete că un militar ce urmează a ieşi la pensie va primi, în momentul despărţirii de rentabila slujbă, cadouaşul prevăzut de lege: 20 de salarii - adică, un miliard şi jumătate (lei vechi). Omul are vreo 50 de ani, nu s-a bătut cu talibanii în Afganistan, nu şi-a pus la mezat viaţa în Kosovo, n-a participat la mari şi primejdioase manevre militare, decât, cel mult, pe hartă, ori la lada cu nisip… şi iată-l cadorisit împărăteşte! N-aş avea nimic împotrivă dacă ăsta ar fi tratamentul oferit tuturor slujbaşilor statului, numai că stăpânirea este pentru unii mumă, pentru alţii, ciumă.
În ţara în care salariul a devenit anexă a sporurilor, funcţionarii cutărui Consiliu primesc bani frumoşi pentru a se îmbrăca onorabil. Foarte bine, daţi-le, dar daţi şi cadrelor didactice, care profesează în faţa clasei, nu a dosarelor şi monitoarelor. În primul rând acestea ar trebui ajutate să arate decent, costumele Armani rămânând, desigur, rezervate îmbogăţiţilor de război… Dar să ne întoarcem la Piţurcă. Eu unul, nu l-aş da afară. L-aş lăsa să fiarbă în suc propriu, supus necontenit oprobriului public. Ori explodează, ori, cine ştie, găseşte, în disperare, calea către performanţă. Nu el este adevărata problemă a fotbalului românesc, ci faptul că, precum în agricultură, unde potenţial este, slavă Domnului, în loc să producem pătrunjel şi păstârnac, importăm pătrunjel şi păstârnac.
Unde-s echipele de pitici care foiau în fiecare târguşor, unde-s juniorii care jucau în deschiderea meciurilor de A şi B, unde-s campionatele de cartier, unde-s tinerii de perspectivă în loturile divizionarelor? Ne-am luat după mintea lui Becali, care-i convins că banii rezolvă totul. A făcut-o de oaie cu „Steaua”, acum joacă table la puşcărie. Nu, nu-s de-ajuns banii, mai trebuie şi suflet, organizare, responsabilitate, muncă de perspectivă, ba chiar şi, iertată fie-mi precizarea, o ţâră de modestie. Şi de cinste.
