Roagă-te fierbinte, pietonule, înainte de a pune piciorul pe spinarea vărgată a zebrei! Fii cu mare băgare de seamă şi îndreaptă-ţi ruga spre Dumnezeu sau spre Allah, dacă eşti musulman, ca să treci cu bine această probă eliminatorie! Da, eliminatorie, fiindcă, nici nu vei apuca bine să păşeşti, că şoferii te vor şi lua la ţintă, ca la un concurs de tir cu automobilul! Nu fi naiv şi nu te încrede nici în culoarea verde a semaforului! Cine s-a fript cu roşu, suflă şi-n verde.
Dacă vei scăpa cu viaţă după trecerea străzii, fii fericit! Dar dacă vei avea ghinionul să fii prefăcut în piftie ori în legumă de goneta vreunei limuzine, atunci s-ar zice că n-ai avut parte de ursitoare ca lumea. Nu te aştepta să ţi se facă dreptate după ce-ai fost călcat, în timp ce zaci în scaunul cu rotile sau la trei metri sub pamânt. La noi, nu există justiţie postaccident. Cine-i călcat de maşină, e bun călcat. Zeci de avocaţi scrobiţi şi de poliţişti alteraţi se vor strădui să măsluiască faptele, mutând locul accidentului de pe zebră, cu zece metri mai harcana, astfel ca ucigaşului să nu i se clintească vreun fir din chică.
Unde oare se grăbesc toţi vitezomanii ăştia, potenţiali ucigaşi cu roata automobilului? Nici ei nu s-ar pricepe să răspundă. Cei mai mulţi dau vina pe adrenalina care le spumegă precum şampania în instalaţie.
E un paradox aici: într-o ţară care se mişcă în ritmul valsului de melc, viteza legală e considerată o gravă insultă, în primul rând chiar de cei care confecţionează legile. Cu cât maşina e mai oficială, cu cât şoferul e mai vedetă, mai ştab ori mai fiu de ştab, cu atâta graba asta stupidă e mai accelerată iar regulile de circulaţie sunt tratate mai cu sictir.
Aşa încât, cel mai periculos loc, pentru amărăştenii de pietoni, rămâne chiar trecerea de pietoni.