Am solicitat prietenei din Columbus, Ohio, USA (care ne-a mai furnizat informaţii inedite, de cert interes pentru cititorii „Monitorului”) câteva desluşiri sincere. Se vor arăta, până la urmă, de-a dreptul surprinzătoare:
„Există două modalităţi de salarizare: plata cu ora şi salariul anual. Plata cu ora se practică în cazul activităţilor minore (chelneri etc.), unor servicii (vine acasă specialistul pentru computer, instalatorul…) sau prestaţii de vârf (avocatură, consultanţă ş.a.). Salariul anual se negociază individual. Doi oameni cu aceeaşi calificare şi poziţie în statul de funcţiuni pot avea salarii diferite. Cuantumul lefii este foarte confidenţial; de regulă, americanii nu discută şi nu pun întrebări despre cât câştigă. Plata salariului se face, de regulă, vinerea, la două săptămâni, prin depunerea direct de către companie în contul tău la bancă. Tu vei primi un plic conţinând defalcarea cifrică.
Iată o mostră de acest gen, pentru a se vedea ce diferenţă este între ceea ce scrie pe hârtie că ai câştigat şi cât îţi rămâne, de fapt, în cont. Exemplu: un inginer lucrând la o companie medie (circa 150 salariaţi). Totalul nu include sporuri de conducere sau alte beneficii (bonusul anual, dacă firma merge bine, eventualele măriri de salariu). Deci: total retribuţie pe două săptămâni: 3150 dolari, din care se scad: 238 taxe federale (către guvernul USA), 89 taxe către statul Ohio, 61 taxe către oraşul Columbus, 190 taxe social security, 44 taxe medicale, 8 asigurarea dentară, 80 asigurarea medicală (a nu se confunda cu taxele medicale), 10 asigurarea pentru ochi, 22 taxa de asigurare de viaţă (dacă firma are aşa ceva şi te-ai înscris), 473 program pensie prin companie. Total reţineri: 1215 $. Deci: pe cecul inginerului scrie 3150 dolari, dar, efectiv, în cont ajung 1935.
Dar mai sunt plăţi de făcut: impozitul anual pe venit către federali (guvernul USA), statul Ohio şi oraşul Columbus – către Fisc (IRS), ca persoană fizică. N-ai cum ocoli impozitul anual către cele trei entităţi ca persoană juridică (dacă ai o firmă de consultanţă sau ceva similar). Urmează impozitul anual pe proprietăţi (case, terenuri) către oraşul Columbus. Taxa anuală pentru maşini se plăteşte în ziua de naştere a proprietarului autovehicolului, către unitatea administrativă la care este înregistrată maşina. Urmează ratele lunare către companiile de asigurări cu care ai contract (case, maşini etc.). Alte rate lunare se îndreaptă către fondurile private de pensii (orice american îşi propune să se înscrie la astfel de fonduri). Nu trebuie uitate ratele lunare către companiile cu care ai încheiat contracte de asigurare pe viaţă.
De abia de aici încolo încep plăţile utilităţilor – gaz, curent electric, apă, tv, salubritate, telefon, firma însărcinată cu securitatea casei etc. Apoi, ratele la diversele bunuri achiziţionate în decursul anului, rate la cărţile de credit şi multe altele. Toate chitanţele se păstrează timp de cinci ani, indiferent dacă-i vorba de 2 dolari sau de 2000, pentru ca fiscul să le poată oricând verifica, aşa că în fiecare casă vei găsi un dulap numai cu hârţoage…
Supliment de informaţii: datorită faptului că, din pricina crizei, mulţi americani nu-şi mai pot plăti ratele la case, în statele „scumpe” (ex.: California) a apărut un fenomen neaşteptat: familiile se mută la periferia oraşelor mari, în corturi. Întrucât aceste tabere improvizate riscă să creeze probleme, municipalităţile încep să le îngrădească şi să le doteze cu facilităţi asemănătoare acelora din campinguri.”
Nu ne mai rămâne decât să le dăm americanilor un sfat sincer şi amical: să emigreze… în România!