Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
Între cele două războaie, Universitatea ieşeană acorda 2-3 titluri de doctor pe an (inclusiv cele honoris causa). În zilele noastre, facerea de doctori a devenit industrioasă, atrăgând într-un adevărat vârtej al interesului şi oamenii politici – pe care nu-i obligă nici un reglement să posede patalamaua doctoratului, dar şi lacome instituţii universitare. Iar statul trebuie să bage adânc mâna în peticitul buget, spre a suplimenta cu 15% leafa puzderiei de doctori ce-au ajuns, prin nemăsurată (şi unii, prin suspectă) proliferare, să pună în primejdie însăşi prestigiul unei titulaturi şi unei calităţi onorante, potrivită, desigur, excepţiei şi nu regulii....
Numai în decursul anului 2007, peisajul cultural-ştiinţific al eternei şi fascinantei Românii s-a completat şi îmbogăţit cu 3000 de noi doctori. Cum ar veni, cam câte zece noi căftăniţi pe zi! Poţi să le pui la îndoială competenţa? Dinel Staicu, cercetat penal pentru delicte privind economia subterană, a obţinut titlul de doctor cu teza intitulată „Economia subterană în perioada de tranziţie la economia de piaţă în România.” Onorabilul Mischie a fost uns doctor în drept cu teza „Deontologia funcţionarului public” – fiind cercetat tocmai pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals. Genică Boierică, fost lucrător la un Aprozar, este, acum, doctor în drept şi… evazionist fiscal: ştiinţa de carte l-a ajutat să delapideze un mizilic de 550 de miliarde! Câteva zeci de mii de titluri de doctor (!!) s-au acordat la noi din 1990 până în 2005, curând urmând să li se adauge încă circa 100 de noi posesori ai patalamalei, membri ai Camerei Deputaţilor, cu teze de doctorat în curs de finalizare.
Cu atâta amar de doctori, ar trebui să avem cea mai performantă economie, societatea cea mai impecabil organizată, şi să şiroiască preste români premiile Nobel! Care-i short-cut-ul către titlul de doctor? La adresa de internet licenta10@yahoo.com citim: „Cumperi trei lucrări de doctorat (cu 200 lei bucata) şi primeşti una pe gratis.” Dacă te adresezi la nr. de fax 0318174183, capeţi teza mintenaş: „Am câştigat respectul clienţilor noştri prin serviciile de calitate pe care le oferim, prin promptitudine, seriozitate şi respect. Livrare în toată ţara, simplu şi rapid, prin e-mail în format doc. MS word, în numai câteva minute de la efectuarea plăţii.” Iar precizarea finală este de tot hazul… amar: „Nu ne asumăm răspunderea pentru acţiunile utilizatorilor care încalcă normele legale în vigoare privitoare la susţinerea oricărui tip de examen.” Cum ar veni, nu-ţi cumperi teza de doctorat ca să te procopseşti cu-n doctorat, ci aşa, de amorul artei, s-o pui cu-n fir de busuioc, la icoană!
Cum urmele acestor tranzacţii electronice rămân şi pot fi reconstituite, ar fi de aşteptat ca DNA să se auto-sesizeze şi, ca în cazul permiselor auto măsluite la Piteşti, să procedeze la anularea doctoratelor cu teze cumpărate vrac. Aş!... Dar să nu se creadă că un doctorat se rezolvă cu 100 de euro, costul tezei. Universităţile au adulmecat imediat zăcământul aurifer şi au stabilit taxe de-ţi sare căciula! La ASE Bucureşti devii doctor numai după ce achiţi suma totală de 120 milioane lei (vechi). Celelalte universităţi nu prea lasă nici ele din preţ, solicitând candidatului zeci şi zeci de milioane. Nu interesează pe nimeni faptul că, astfel, se barează calea tânărului cercetător studios şi lipsit de mijloace, oricât de sârguincios şi valoros s-ar arăta acesta. În schimb, se deschide larg pentru al de Mischie, Staicu, Boierică&comp.
Fără îndoială că nu se poate generaliza şi dezavua instituţia doctoratului în sine, nici concluziona că predomină necinstea şi ilicitul. Ajunge, însă, un ciomag la un car de oale, iar între titlul de doctor, în curs de banalizare, înţeles, în zilele noastre, ca argument al validării sociale, dacă nu chiar ca simplu hobby, şi reala performanţă academică, se cască din ce în ce mai adânc un penibil şi ridicol hiatus mioritic. Ca la noi, la nimenea!
