Pe cale matematică s-a observat că mai mult de jumătate dintre români fug de cabinetul stomatologic, dar adevărul e că nu freza aceea, care turuie ca un picamer în gură, îi îngrozeşte pe ei, ci nivelul notei de plată, achitate la finele lucrării. Nota aceea îl bagă pe românaş în toate boalele şi-l face să privească stomatologia ca pe un teritoriu duşmănos.
Urmarea e că avem probabil cea mai mică medie europeană de incisivi, de canini şi de premolari pe cap de locuitor, dar ce să-i faci când orice plombă îţi găureşte buzunarul? De multe ori, ruinele din gura românilor au o notă tragică, amintind de paragina de care sunt cuprinse staţiuni turistice altminteri pitoreşti, precum Borsecul. Trec uneori pe stradă şi mă minunez cât de murdar este vocabularul oamenilor. Dar ce cuvinte te-ai aştepta să iasă, din gurile lor cotropite de insalubritate?
Dacă, de pildă, în Germania fiecare cetăţean poartă în gură un patrimoniu de 32 de dinţi, frumos suflaţi cu smalţ şi bine orânduiţi în rastelul lor bucal, în România suma de 32 e atinsă deseori doar la nivel de familie. Ca o consecinţă, e cam greu cu zâmbetele pe la noi, şi cum altfel, când veşmântul unui dinte costă de parcă l-ai îmbrăca după ultimele mode, la casa „Yves Saint Laurent” sau „Christian Dior”.
Să vă mai zic de-un amic de-al meu, pe care l-a costat refacerea danturii mai dihai decât izolarea termică a apartamentului? Sau de un altul, căruia, după ce lucrarea i-a fost gata, i-au căzut şi puţinii dinţi rămaşi sănătoşi, unul după altul, ca la un joc de domino, din cauza supărării produse de bortificiul lăsat de consistentul onorariu plătit stomatologului? Ori de căpşunarii, veniţi în concediu să-şi remedieze cariile perfectate în Occident, şi care involuntar strică preţurile, fiindcă ei, spre deosebire de românii din România, sunt mai puţin strânşi la pungă?
Fără supărare, dar cabinetele stomatologice vor fi tot mai pustii. Dacă o ţinem tot aşa, în curând doar dentiştii vor mai merge la dentist.