Ne amintim cu simpatie de serialul american de televiziune „MASH”, ecranizare a romanului omonim al scriitorului Richard Hooker. E mai puţin cunoscut că, înainte de a fi publicat în 1968, romanul „MASH” a fost refuzat, pe parcursul a şapte ani, de 21 de edituri.
De fapt, „MASH” copia soarta altor cărţi importante ale lumii. De pildă, 40 de edituri au considerat nepublicabilă cartea „Oameni din Dublin” a lui James Joyce; în vreme ce „Bucuria vieţii”, de Irvin Stone, roman consacrat lui Van Gogh, a avut parte de doar 18 uşi trântite în nas. „Conjuraţia imbecililor” (apărută şi la noi, la editurile „Nemira” şi „Polirom”) a cunoscut şi ea această umilinţă, fiind tratată cu refuzuri, vreme de opt ani, unul mai lung ca altul. După opt ani, deprimat, autorul, John Kennedy Toole, şi-a curmat zilele, iar cartea sa şi-a împlinit destinul ei ciudat, fiind publicată şi răsplătită cu preţiosul premiu „Pulitzer”.
Hooker, Joyce, Toole. Spre ei mă poartă gândul, ori de câte ori câte un ageamiu literar din ţara noastră este publicat, doar fiindcă are în buzunar legitimaţia de ministru, de primar sau de fost preşedinte al ţării. Apropo, cred că suntem singura ţară unde un premier în exerciţiu – vă mai amintiţi de Radu Vasile? - a publicat un roman şi un volum de versuri; aşa cum suntem singura ţară unde un ministru - nu al culturii, ci al economiei şi finanţelor – a fost, în acelaşi timp, vicepreşedintele „Uniunii Scriitorilor”, mandatul său evidenţiindu-se şi prin obţinerea premiului internaţional de poezie „Nichita Stănescu”, primit, în aprilie 2006, prin slugărnicia unor critici literari, care la de-astea tare pricepuţi se mai arată. Sunt curios ce-ar avea de zis Nichita Stănescu despre acest premiu şi despre acest poet, Vosganian, care – făcând un carcalete din preocupările sale vaste – ar putea scrie oricând „Rondelul accizei”, „Oda scutirii de TVA” şi „Romanţa declaraţiei de venit”.
De fapt, când îi va veni rândul, despre Vosganian se va scrie în dicţionarele Larousse şi Robert: „scriitor suprarealist, care, într-un timp, s-a crezut ministru al economiei şi finanţelor din ţara sa, vecină cu Bulgaria.”