Mircea Radu IACOBAN

Spionul RO-007 Floricel a fost, în sfârşit, capturat. Putem dormi liniştiţi: prin negura marilor secrete militare româneşti nu vor mai da iama bulgarii şi celelalte mari puteri adânc interesate de stadiul fabricării bombei nucleare în curs de asamblare la Lehliu-gară.

Orice scenariu mioritic de spionaj nu poate să nu conţină un malefic personaj bulgar (vezi cazul Ionuţ Sereş), de unde se vede că vecinii noştri de la sud nu-s interesaţi doar de castraveţii tradiţionali, ci şi de recoltarea capitalelor informaţii militare tezaurizate în computerele  MAPN! Nu pledez pentru ideea de vraişte în păstrarea secretelor „de război”; aşa cum este normal, consider că fiecare stat este şi îndreptăţit, şi dator să-şi apere bruma de informaţii clasificate – deşi ceea ce dezvăluia Floricel (frecvenţe radar, hărţi standard NATO, indicative ale unor unităţi militare) mă tem că s-ar putea obţine, cu ceva strădanie, printr-o mai simplă incursiune pe Google. Tocmai când a fost proptit, în aplauzele generale, RO-007, citeam cele două volume ale istoriei STASI (John O. Koehler, „STASI – faţa ascunsă a poliţiei secrete germane”, Ed. „Omega”). Faţă de isprăvile James-Bonzilor din fosta RDG, performanţele securităţii române sunt lipsite de aura mondializării şi de anvergura marilor afaceri de spionaj/contra-spionaj. Cam la nivelul Floricel, care ciupea şi el un ban (era să zic „cinstit”), prin asta acordând certificat de utilitate naţională spionajului bulgaro-ucrainean, contraspionajului autohton - şi belşug de material senzaţional mediei flămânde de audienţă. Gonflăm prea mult o povestioară banală – adică, dumneavoastră credeţi că ataşatul militar al României la Kiev are altă fişă a postului decât aceea a ucraineanului expulzat de Bucureşti? Va fi exploatând şi el Floriceii lui, că ţara nu l-a trimis la Ambasadă doar pentru a participa la recepţiile altora şi a contribui la efortul administrativ-organizatoric (sarmale, icre moiu) de la 1 decembrie. Aşa că-l las în plata Domnului pe Floricel, urându-i puşcărie tihnită. Indiferent care-s dimensiunile reale ale afacerii, îşi merită pedeapsa cu vârf şi îndesat: nimic mai odios decât să-ţi trădezi ţara pentru cei 30 de arginţi ce ţi-i picură neprietenul în palmă.

Revenind la STASI (cu alt prilej, voi detalia; acum şi aici, doar câteva preliminarii cu privire la isprăvile acelei odioase maşinării represive ce ajunsese, sub oblăduirea KGB-ului, să-şi întindă tentaculele nu numai în toată Europa, ci şi în Africa, Asia şi America de sud!) După dărâmarea zidului Berlinului, cetăţenii care au pătruns în sediul berlinez al STASI (la noi, termenul este de revoluţionari) au avut surpriza să descopere câteva mii de sticle sigilate şi numerotate, în care nu se afla nimic altceva decât un pătrăţel de material textil. Cocteiluri Molotov nu puteau fi, mostre comerciale nici atât… Ei bine, aflaţi că toţi cei interogaţi de STASI de-a lungul anilor de „democraţie populară” au avut obligaţia să ţină câteva minute subsuoară (bărbaţii) şi între picioare (femeile) o bucăţică de stofă. La o eventuală urmărire ulterioară, aceasta era banca de date a câinilor poliţişti: li se dădea să adulmece eşantionul transpirat, astfel trimiţându-i, cu meticulozitate tipic nemţească, direct la ţintă! Interesant este că în perioada post-STASI (când au fost documentate mii de execuţii, sute de berlinezi împuşcaţi la zidul Berlinului), perioadă considerată, la noi, ca exemplu de comportament în pedepsirea vinovăţiilor (modelul pastorului Gauck…), sentinţele finale, extrem de blânde, n-au depăşit 7 ani în cazul celor dovediţi cu responsabilitate directă pentru anumite asasinate, 6 ani de închisoare sinistrului Mielke, ministrul STASI, ajungându-se la 2 ani cu suspendare în cazul lui Markus Wolf, fostul şef al Direcţiei spionajului extern. Motivaţia: inculpaţii n-au încălcat legislaţia RDG!
Voi reveni.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului RO-007 Floricel.

Comentarii