Mircea Radu IACOBAN

Am primit, prin e-mail, următorul mesaj semnat „Ciprian”: „Am împlinit 19 ani şi părinţii mi-au făcut cadou o excursie prin Europa. Este pentru prima dat când am ieşit din ţară. Mai bine rămâneam acasă! Ceea ce am văzut în Austria (Palatul Schönbrunn, Oberes Belvedere şi Unteres Belvedere etc.), în Franţa (Parisul castele de pe Loira), în Italia (Veneţia, Roma) mi-au înfăţişat o altă lume, faţă de realizările căreia românii nu-s decât nişte biete furnicuţe. Probabil că aşa stau lucrurile şi cu literatura română…”

Reacţia tânărului Ciprian (dacă aşa l-o fi chemând) la prima întâlnire cu Apusul este, pe undeva, de înţeles, mai ales dacă-i conjugată cu înflorirea tendinţelor minimalizatoare ce se străduiesc să ne convingă că avem o istorie măruntă, o civilizaţie de doi bani şi o literatură pe potrivă.

Adevărul adevărat este că românii nu-s nici buricul Europei, cum încercau să demonstreze protocroniştii, nici coada-cozii. N-avem spaţiu, într-un articol de gazetă, pentru a înfăţişa necesara argumentaţie (mai bine zis, contra-argumentaţie); doar mi-aş îngădui să observ că vocaţia constructivă a oricărui neam este în strânsă legătură cu liniştea plaiului, cu continuitatea politico-administrativă şi cu tihna absolut necesară edificării monumentale. În vreme ce mulţi dintre domnitorii Moldovei începeau să ridice o biserică şi n-apucau s-o vadă sfinţită, fiind siliţi să-şi părăsească tronul, dinastiile occidentale, în pofida tuturor hărţuielilor externe şi interne, au avut din belşug răgaz (şi aur) pentru creaţie menită să dăinuiască peste veac.

Dinastia Habsburg a împărăţit din sec. XVI până în sec. XX. Franz Joseph a stat pe tron 61 de ani. Ludovic al XIV-lea a domnit 72 de ani.

În biata Ţară a Moldovei, aflată la răscruce de vânturi şi, mai ales, de interese, domnia ţinea, cum spune cântecul, „cât ai mirosi o floare.”

După cei 47 de ani ai lui Ştefan, a urmat o nesfârşită perioadă întunecată, în care nimic n-avea cum să se lege şi să se închege, şi ale cărei dimensiuni pot fi oarecum înţelese din înşiruirea seacă a domniilor, citită împreună cu motivaţia părăsirii tronului.

Iată destine ale domnilor Moldovei: Eraclide Despot a stat pe tron aproape doi ani; l-au ucis rivalii la domnie; i-a urmat în scaun Ştefan VII Tomşa (1563-1564), pribegit şi ucis. Bogdan IV Lăpuşneanu a fost repede mazilit (1572). De precizat că mazilirea nu însemna simplă „eliberare din funcţie”, soldându-se adesea cu uciderea „ghiaurului” sau de temniţă la Istanbul. Ioan „cel cumplit” a domnit doi ani şi a fost ucis din ordinul sultanului. A venit după el Petre Şchiopul (1574-1577), răsturnat de rivali, apoi Ion Potcoavă (nici un an – 1577), nevoit să se pribegească; a urmat iarăşi Petre Şchiopu, cu un singur an de domnie, fiind mazilit în 1579.  Mazilit a fost şi urmaşul, Iancu Sasu, după nici trei ani în scaun, ca şi, apoi, Aron cel Rău (1591-1592).

Nu mai menţionăm anii de domnie (de regulă, unul, cel mult doi, rare excepţii ajungând la 5-6). Ştefan Răzvan a fost mazilit după nici 12 luni, Ieremia Movilă, alungat din domnie, ca şi Mihai Viteazul, Mihăilaş Movilă, detronat de concurenţi, Const. Movilă, mazilit (n-a cârmuit nici un an), Miron Barnovschi, ucis din ordinul sultanului, Al. Mihnea şi Moisei Movilă, maziliţi după nici un an, Gheorghe Ştefan şi Vasile Lupu, alungaţi de rivali.

Urmează 6 domni maziliţi unul după celălalt (anul şi debarcarea – adică, alt bănet trimis la Istanbul pentru noua domnie…): Gh. Duca, Iliaş Rareş, din nou Duca, Şt. XI Petriceicu, D. Cantacuzino, Antonie Ruset. Mazilit a fost şi tatăl lui Dimitrie Cantemir, urmat de alte cinci maziliri: Duca (revenit pe tron), Racoviţă, iarăşi Antioh Cantemir, iarăşi Racoviţă.

Nu mai continui, dar încerc o sintetizare: între 1552 şi 1821, au fost maziliţi 42 de domnitori ai Moldovei, au plecat în pribegie 24, din ordinul sultanului sau ca urmare a intrigilor concurenţilor, au fost ucişi 6. (O listă amănunţită în cartea lui Dan Bădărău, „Istoria oraşului Iaşi”, în curs de apariţie.)

În vremurile acelea se construiau în tihnă Palatul Schönbrunn (1700), cele două castele Belvedere (1716, 1723), minunăţiile Parisului şi mult alte dintre cele care l-au uimit pe Ciprian…

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Uimiri….

Comentarii