Cătălin MIHULEAC

În „Moftul român”, Caragiale publica, la 1910, un autoportret, unde nota despre sine că „posedă secretul de a-şi câştiga vrăjmaşi noi şi de a-şi pierde prietenii vechi”. Fără a avea alt punct comun cu marele Caragiale, pretind că şi eu deţin secretul de a-mi câştiga vrăjmaşi noi şi de a-mi pierde prietenii vechi.

Unul dintre ultimii prieteni pe care i-am prăpădit este Cătălin Chirilă, fost director al „Opiniei studenţeşti” şi actual director executiv al emisiunii „Naşul” (neinspirat titlu, atât prin conotaţiile mafiote, cât şi prin inflaţia de naşi din România: şi Roşca-Stănescu este alintat „Naşul”, şi Mircea Sandu, şi încă vreo câteva sute de perso-nulităţi cu rufăria de corp alb-murdară).

Mă holbam într-o seară la „Naşul”, aşteptând să-mi umplu traista cu dezvăluirile acestei emisiuni de succes. Eram plin de suculente speranţe, dar, în loc de dări cutezătoare în vileag, numai ce apare moaca stereotipă a lu’ Gigi Becali, care sta fercheş pe scenă, ca un cocoş american pe căpiţa de fân. Iar în sală, o grămadă de oameni îngenuncheaţi de boli, stăteau cuminţi în cărucioare cu rotile, aşteptând ca realizatorul Radu Moraru să le prezinte cazul, specificând miile de euro de care fiecare avea nevoie, pentru a se opera în clinici miraculoase. Apoi, ca naşul de la nuntă, Becali scotea de sub maieu un purcoi cu bani şi zicea poftim, ia de aici, bă bolnavule, fă-te bine. Hahaleră fraieră ce eşti, adăuga mai mult ca sigur în gând.

În mod normal, mi se înmoaie inima ca buretele la gesturile de omenie, dar cred că ele se cer săvârşite în tăcere, fără majorete televizate, cum proceda Becali care, cu acordul majoretei Moraru, comitea ticăloşia de a-şi face imagine pe spatele nenorocirii unor oameni. Aşa că am pus mâna pe telefon şi i-am trimis amintitului prieten Cătălin Chirilă un „esemes”, unde-i spuneam franş că emisiunea lor, „Naşul”, e un talcioc al lui Becali, şi-l întrebam dacă au primit şi ei un plic, în calitate de organizatori, fiindcă altfel chiar nu-mi explicam.

De atunci, adjunctul Naşului s-a supărat dunăre pe mine. Fie şi-aşa! Dar, când o fi să ne împăcăm, o să-i cer să scrie, împreună cu Naşul Moraru, de o sută de ori, pe un caiet dictando: „Gigi Becali e o glumă sinistră a naturii. Amin!”

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Talciocul lui Gigi Becali.

Comentarii