Cătălin MIHULEAC

Să tot fie săptămâni două la număr, de când am primit un mandat poştal care mă înştiinţa că, la vamă, sunt aşteptat de un colet venit de prin străinătăţuri. Nu va mai spun ce greu am adormit în acea noapte, aşteptând să vină zorile şi ghicind continuu conţinutul pachetului. Socoteam că înăuntru mă aşteaptă vreo năzdrăvănie de ultimă oră a tehnicii mondiale, vreun aparat pentru visat frumos, de exemplu. Ba gândul meu cutezător îmi ducea speranţa până la o motocicletă „Honda” sau, mai sus, până la un autoturism delicat, din ăla mic şi vivac.

Astfel încât, dimineaţă la prima oră, mi-am irigat faţa cu apă rece şi am sărit într-o birjă de taxi, cerându-i birjarului să mă repeadă la vamă. Acolo unde am şi intrat, cu pieptul înainte şi cu fruntea sus, aşa cum se cuvine unei personalităţi care tocmai a primit un colet din lumea civilizată. Aveam un aer superior, uşor infatuat, şi doar un trandafir la butonieră îmi lipsea, pentru a mă ilustra impecabil. Oricum însă, lumea din încăpere mă privea cu tot respectul, ca şi când aş fi purtat la butonieră nu un trandafir, ci un buchet din ăla uriaş, cum doar starletele primesc, din când în când.

După o aşteptare pe care am savurat-o cu pipeta, s-a arătat şi pachetul meu, adus de un funcţionar astmatic. În prima clipă, am crezut că sunt victima unei confuzii, căci pachetul, în loc să plesnească de rotunde promisiuni, era de fapt o cutiuţă amărâtă, cântărind câteva neînsemnate sute de grame. Cu mâinile tremurând de frustrare, am rupt pe loc legăturile cutiuţei, scoţându-i conţinutul la iveală: un stilou, ce-i drept superb, expediat de un amic, aciuat şi căpătuit prin Olanda. Simbolic gest, dar ce să fac cu un stilou scump, când eu scriu cu pixuri de 50 de bani bucata?!

Când am ieşit din clădirea vămii, aveam pe moacă cel mai strâmb zâmbet din lume. Până şi picioarele păreau să se dezică de mine, împletindu-mi-se într-un mod care mă ilustra lamentabil. Din mers, am aruncat o privire urâtă spre preţul stiloului: costase aproape 1000 de euro. M-am sprijinit de un felinar, ca să nu mă preling într-o gaură de canal, ceea ce n-ar fi fost mare pierdere.

Uf, la naiba! Cu banii ăştia, îmi puteam plăti întreţinerea apartamentului pe un an şi jumătate.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Ah, ce ţeapă am luat!.

Comentarii