Mircea Radu IACOBAN

„… după primul glonţ, Lucreţiu Pătrăşcanu s-a mai văietat şi s-a zvârcolit şi atunci cei din  personalul de pază se înghesuiau să mai tragă şi au tras efectiv” – rememorează scena asasinatului de la Jilava judecătorul Vasile Varga, cel care dăduse citire sentinţei de condamnare la moarte în faţa plutonului de execuţie. A doua zi, „Scânteia” motiva uciderea de-a dreptul aiuristic: Pătrăşcanu era vinovat de „trădare de patrie, de acţiuni de paralizare a forţelor patriotice împotriva fascismului, de organizare a unui grup complotist contrarevoluţionar, antistatal, în scopul acaparării puterii şi restabilirii regimului burghezo-moşieresc şi a dominaţiei imperialiste asupra României.”  Au trecut exact 55 de ani. Primul mandat de arestare îl semnase, cu şase ani în urmă, procurorul R. Rossman.

Motivaţia părea ceva mai concretă, şi, în acelaşi timp, mai… fantasmagorică: „în calitate de agent al Siguranţei burghezo-moşiereşti şi agent al serviciilor de spionaj englez, a dus o activitate criminală pentru paralizarea acţiunilor PCR şi nimicirea din interior a Partidului, contribuind astfel la provocarea, susţinerea şi continuarea războiului împotriva URSS.”  După împuşcarea condamnatului, cel care l-a anchetat, Toma Drăghici, s-a mutat în locuinţa lui Pătrăşcanu, iar celălalt securist, care l-a interogat nopţi în şir, lt.col. Şoltuţiu, i-a luat restul de bunuri: „una dormeză pentru două persoane, trei perini fantezi, una cuvertură, un ceas de bronz ornamental, două fotolii tapisate cu stofă gri, una plapumă şi două perine.” Şoltuţiu a mai „cumpărat”, prin Consignaţie, „9 jucării figurine de os pentru copii” cu… un leu bucata. Era vorba, de fapt, despre 9 statuete de Tanagra, extrem de valoroase, moştenite de cel executat de la tatăl său, scriitorul D.D. Pătrăşcanu. Parcurgerea documentelor procesului (80.000 de pagini; Lavinia Betea, autoarea excelentei cărţi „Moartea unui idol comunist” a trudit patru ani încheiaţi!) echivalează cu scufundarea în mocirla unui vis urât. Profesorului universitar Lucreţiu Pătrăşcanu, fost ministru al justiţiei în primul guvern de după „eliberare”, om cu alese calităţi şi cu destule cusururi (vom detalia în tableta viitoare) se credea că i s-a tras moartea de pe urma declaraţiei de mare bun simţ de la Cluj (1945): „înainte de a fi comunist, sunt român”.

Cartea demonstrează că iţele sunt mult mai încâlcite şi că apele în minusculul PCdR erau mult mai turburi. Conform unui raport din 1941 al lui C. Maimuca, ministru de interne, compoziţia naţională a Partidului Comunist era următoarea: 90% evrei, 5% români, 5% alte naţionalităţi. Sunt cifre de regulă ocolite în presa şi-n literatura de specialitate, pentru a se menaja anumite susceptibilităţi, dar istoria e istorie şi politica struţului ţine cât ţine. Cu atât mai mult cu cât acel 90% poate avea o justificare logică: în toiul aberantelor persecuţii antisemite, unde să-şi îndrepte simpatiile populaţia evreiască dacă nu spre zona politică în care putea distinge, barem teoretic, protecţia programatică a naţionalităţilor, mergând până la autodeterminare?

 În al doilea rând, ministrul de interne avea tot interesul ca, urmând orientarea oficială promovată şi prin legislaţia antievreiască, să manipuleze procentajele până spre ajungerea la acel greu de crezut 90%. Ceea ce nu schimbă realitatea procesului Pătrăşcanu: majoritatea celor implicaţi în construcţia acuzării şi în derularea „cercetărilor” a fost alcătuită şi din acel 5% al „altor naţionalităţi”, şi din (îndoielnicul) 90%  susţinut de Maimuca. Dacă ţinem cont de faptul că Pătrăşcanu, ministru al justiţiei, a înaintat către rege scrisoarea în care spunea „am onoarea de a propune  Majestărţii Voastre, pentru înalte raţiuni de stat, respingerea cererilor de graţiere făcute de Ion Antonescu” şi ceilalţi, nu poţi decât să-i dai dreptate cinicului Petre Pandrea, între altele, cumnat al lui Pătrăşcanu: „Comunism a vrut, de comunism a avut parte.” Voi reveni.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Pătrăşcanu.

Comentarii