Mircea Radu IACOBAN

Teribil de nedrept acest început de an în care moartea coseşte năprasnic în rândul literaţilor moldoveni! Ştefanache, Ignea, Vieru şi acum Const. Ciopraga, în numai trei săptămâni! Odată cu dispariţia profesorului s-a pierdut un reazim, un temei, un reper, principalul punct de sprijin într-un Iaşi şi-ntr-o breaslă ce astfel primesc motive în plus să nu mai fie ceea ce au fost. Într-un fel sau altul, toţi avem convingerea că i-am fost studenţi, deşi, iată, în vremea în care sussemnatul ucenicea la Filologie, Ciopraga preda la Sorbona şi-n cinci ani de facultate l-am întâlnit doar la un singur examen. A fost, însă, spiritul tutelar de la care am învăţat cu toţii respectul pentru literele române, seriozitatea în profesie şi urbanitatea confraternă în relaţiile cu ceilalţi. N-a dat lecţii: propria-i conduită se constituia imperios în exemplu de urmat. Într-o breaslă gălăgioasă şi ireverenţioasă cu sine însăşi, a reprezentat moderaţia, bunul-simţ, echilibrul. Urmărind cu atenţie caldă evoluţiile tinerilor condeieri (să nu uităm că el a fost cel ce l-a adus pe Labiş de la Fălticeni, la Iaşi), n-a fost niciodată refractar la jocurile de lumină/umbră propriii tendinţelor înnoitoare şi n-a văzut în ele momente de ruptură, ci a ştiut să le înscrie, dacă purtau însemnul valorii, în acel continuum organic al scrisului românesc.

Abia acum îmi dau seama că, în cele cinci decenii de când îl cunosc, nu l-am auzit niciodată spunând o vorbă rea despre nimeni – astfel făcând figură aparte într-o breaslă în care contestarea contondentă a confraţilor s-a instaurat ca voluptate a profesiei. Fără îndoială că a deţinut cel mai solid capital de prestigiu în „oraşul amintirilor”, constituit din exemplaritate biografiei (prizonier în Siberia, profesor la Sorbona, membru de onoare al Academiei Române), din seriozitatea şi acurateţea cu care practica actul critic, din exemplara putere de muncă (la aproape 93 de ani, continua să respecte norma zilnică de scris pe care şi-o impusese încă din tinereţe!), din totala absenţă a tonului revendicativ, înlocuit cu argumentul suveran al creaţiei proprii, singurul apt să legitimeze un spiritus rector  în lumea literelor. N-a deţinut funcţii şi responsabilităţi scriitoriceşti, dedicându-se în primul rând carierei universitare (între altele rector la Suceava); a fost doar, cu multă vreme în urmă, membru al Consiliului Uniunii şi a deţinut, un rang de reprezentare la revista „Cronica”, unde, ca director onorific, nu s-a putut implica prea mult în destinele publicaţiei.

Am avut privilegiul să-i editez câteva cărţi importante pentru destinul său scriitoricesc, începând cu „Literatura română între 1900-1918” (1971), continuând cu „Personalitatea literaturii române” (1974), carte de sinteză ce a avut parte, la „Junimea”, şi de o ediţie în limba franceză (1975), apoi un neaşteptat volum de versuri („Ecran interior”, 1975), o carte de critică aplicată („Între Ulisse şi Don Quijote”, 1978), o ediţie a „Poeziilor” lui Eminescu (1974) -  recoltă literară consistent completată cu titluri apărute la editurile din Capitală. Peste câteva zile urmează să-i apară, la Editura Academiei, un volum de documente literare (scrisori ce i-au fost adresate de mari personalităţi din ţară şi străinătate).

Autor prolific, voce critică distinctă şi autoritară, a avut parte şi de respectuoasă recunoaştere, şi de bizare receptări minimalizatoare. În cea mai recent apărută Istorie a literaturii române, Ciopraga este doar menţionat, cu ingratitudine, la „şi alţii”, în vreme ce autori de mai mică notorietate se lăfăie cu poză pe pagini întregi. Neîndoielnic, timpul le va aşeza pe toate la locul cuvenit.

Const. Ciopraga a plecat în lumea tăcerii. Moartea a ştiu s-o privească senin. Într-un interviu, spunea: „Cred că a vorbi despre moarte ca despre un terminus este dezastruos (…) Durăm atâta timp cât rămân lucruri ce amintesc de noi. Înfăptuirea este un antidot al morţii.” În marea şi ultima călătorie, Const. Ciopraga poate pleca având sentimentul deplinei împliniri.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Ciopraga.

Comentarii