Mircea Radu IACOBAN

1937. Teatrul Naţional din Iaşi anunţă proiectele pentru stagiunea viitoare. Vor fi puse în scenă piesele „Cyrano de Bergerac” (Rostand), „Visul unei nopţi de vară” (Shakespeare), „Vlaicu Vodă”, „Chiriţa în provincie”, „Răzvan şi Vidra” (Alecsandri), „O noapte furtunoasă”, „O scrisoare pierdută” (Caragiale), „Patima roşie” (Sorbul), „Viforul”, „Apus de soare” (Delavrancea). 2009: aceeaşi instituţie îşi anunţă proiectele în presă: vor semna reprezentaţiile viitoare regizorii Felix Purcărete, Felix Alexa, Andra Enukidze, alături de regizorii Teatrului (nenominalizaţi).

După cum se vede, în urmă cu mai bine de jumătate de veac, conta în primul rând piesa. Acum, textul nu mai are importanţă. Să pună în scenă Enukidze ce va dori, fie şi „Mersul trenurilor”, interesează isprava regizorală. Deplasarea centrului de greutate de la conţinut la formă, de la ce se spune la ce se vede, de la idee la şpilul exprimării ideii, nu-i patent ieşean; scena românească în ansamblu a trecut prin acest proces menit, nu-i aşa, să modernizeze actul teatral. Înaintaşii urcau pe scenă piese de teatru. Acum, ajung şi simple pretexte, demersul regizoral tinzând să-şi aroge independenţă în sine. Piesa, adică scriitura, este tratată ca un apendice oarecare, drept biet cuier de sârmă pentru haine împărăteşti – ceea ce l-a determinat pe criticul Alex. Ştefănescu să afirme că dramaturgia nu mai interesează istoria literară, reprezentaţia fiind opera regizorului. (Şansa unui Euripide, Shakespeare, Caragiale a fost aceea că, la vremea lor, publicul era atent şi la ce se spune…) Consecinţele de pe urma deteriorării raportului firesc dintre regie şi text şi a echilibrului spectacolului: s-au obţinut remarcabile performanţe scenice de ansamblu, a scăzut interesul pentru teatru al publicului larg, s-a diminuat rolul actorului, devenit rotiţă într-un angrenaj ce n-are nevoie de individualizări prin originalitate şi talent, cât de prestaţii exacte într-un mecanism menit să funcţioneze cu maxim de turaţie doar pentru a-şi demonstra propria raţiune de a fi.

 Strămoşii considerau teatrul „şcoală şi templu” (Sadoveanu) – viziune total demodată din pricini care-s prea evidente pentru a le mai detalia aici. Cercetând hârtiile îngălbenite tezaurizate în „Fondul Teatrul Naţional” de la Arhivele Statului, te uimeşte adânca seriozitate sub semnul căreia se construia un repertoriu, cine hotăra şi, mai ales, cum se luau acele hotărâri. Existau, în afara Direcţiunii, două foruri decizionale: Consiliul de administraţie (sau Consiliul de direcţie) şi Comitetul de lectură (sau Comitetul teatral). Din acest al doilea Comitet au făcut parte personalităţi ilustre: Al. Philippide, G. Ibrăileanu, M. Sadoveanu, Iorgu Iordan, N. Gane, Ion Petrovici, I.Al. Brătescu-Voineşti, Ion Sava, Mihai Dragomirescu, Mihail Sorbul, G.M. Zamfirescu, Octav Botez, Mihai Codreanu. Membrii Comitetului de lectură (neretribuiţi) erau numiţi prin Decret Regal. Se întruneau periodic şi, fie că piesele propuse erau citite şi discutate în plen, fie că se alcătuiau referate model de temeinicie şi competenţă. Textele unor autori despre care nimeni n-a auzit se citeau în şedinţele de lucru şi, când timpul nu ajungea, restul lecturii se reporta pentru viitoarea întrunire. De-a dreptul uimit de seriozitatea cu care Ibrăileanu a alcătuit un lung referat de respingere (4 pagini!) pe marginea unui fleac de text de revistă, Eug. Herovanu, unul dintre autori, îl reproduce într-o carte în întregime, recunoscând totala îndreptăţire a criticului literar, chiar şi în deloc măgulitorul paragraf ce urmează: „Să mai vorbesc despre acel neînsemnat lucru care se numeşte talent?

Cred aproape de prisos, căci, după câte observ, lucrul acesta de o bucată de vreme şi mai cu seamă în… teatru e socotit ca ceva absolut indiferent!” Darămite acum! – am spune noi, observând că marile reputaţii actoriceşti s-au constituit, la noi, în deceniile trecute, când încă regia nu copleşise sufocant dramaturgia; scândura scenei n-a impus, în ultimii ani, nici un nume nou cu perspectiva să intre în galeria marilor maeştri. Trăiască regia!

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Sus regia!.

Comentarii