Muzeele „Kafka” şi „Havel” sunt situate unul lângă altul în Praga, dar dacă primul e sufocat de turişti, în principal de acele insecte enervante numite „japonezi”, prin al doilea cam fluieră vântul. Când am intrat în el, am dat doar peste muzeograf, ceea ce m-a făcut să reflectez că Havel, omul căruia Cehia îi datorează progresul superb de după 1990, rămâne modest până şi în muzeul care îl omagiază.
Înăuntru, poţi viziona două filme: unul despre disidenţa lui Havel finalizată prin anii de puşcărie, iar altul despre activitatea sa în fruntea statului, al cărui preşedinte a fost 13 ani: trei la cârma fostei Cehoslovacii, zece la cârma Cehiei. Am urmărit în transă pelicula despre preşedintele Havel, încercând să ghicesc ce au preşedinţii lor şi ai noştri nu au, de rămânem mereu de căruţă. L-am văzut, de pildă, pe Havel, înconjurat de consilierii săi (şi vai, nici unul nu semăna cu Dan Iosif!), pregătind vizita lui Clinton, cu un pahar de bere – pâinea lichidă a praghezului – în faţă. Ce să-i facem cadou americanului?, se întreabă staff-ul prezidenţial. O cheie de aur? E banal. Poate un saxofon de aur.
Un saxofon pe care Bill îl primeşte, odată cu invitaţia de a cânta pe scena unui club praghez. Dintr-o dată, atmosfera dintre preşedinţi îşi pierde răceala. Clinton şi Havel nu mai sunt doi şefi rigizi de state, ci doi buni prieteni – Bill şi Václav – care au atâtea să-şi spună.
Filmuleţul despre Havel se încheie cu prima sa pensie post-prezidenţială, încasată la ghişeu. Puţin peste 13.000 de coroane, adică vreo 500 de euro, bănuţi pe care fostul preşedinte îi numără zâmbind recunoscător. 500 de euro! Hrebenciuc, Tăriceanu sau Mitrea ar râde de s-ar strica, zicându-şi: uite, bre, ce fraier cu sonerie, a fost 13 ani mahărul „number one” în stat şi nu şi-a făcut nicio afacere, nici o şmecherie, nici un şmen. N-a dat nici un tun, tâmpitul, aşa că merită să trăiască doar din pensie!
Cred că miracolul Cehiei, această ţară minunată în care politicienilor noştri le e drag să-şi petreacă vacanţele, tocmai în asta constă: austeritatea lui Havel a fost contrabalansată de progresul unei întregi naţiuni.