Mircea Radu IACOBAN

În preajma aniversării naşterii poetului, răsfoiesc articole mai vechi şi mai noi dedicate lui Eminescu. Poziţiile, vădit opuse, sunt cunoscute, aşa că nu poate fi vorba de mari surprize. Cel mult, de limbaj. Iată o mostră: „Celebrarea cultului eminescian, intens politizată, şi-a găsit expresia cea mai caracteristică într-un grotesc spectacol de sminteală naţionalistă, la care gustul foştilor activişti cu lacrimă uşoară a ţinut să adauge din belşug garnitura obligatorie de folclor recondiţionat şi de greţoasă romanţă proletară, cu aromă de fabrici şi uzine.”  

Probabil că acesta-i marele nostru defect: ne lipsesc nuanţele şi echilibrul. Scoatem, cu icnete şi înjurături, carul din şanţul stâng, spre a-l prăvăli mintenaş în cel din dreapta! Oare preţuirea românilor pentru Eminescu s-a redus doar la astfel de stupidă mascaradă politizată?  Gestul învăţătorului de ţară care, la fiecare 15 ianuarie, aşeza o floare lângă portretul poetului, să nu exprime altceva decât „sminteală naţionalistă”? Toţi cei care l-au preţuit sincer şi n-au pregetat să-i celebreze aniversarea, de la vlădică la opincă, vor fi fost „activişti cu lacrimă uşoară”, amatori de „folclor recondiţionat şi de greţoasă romanţă proletară”?

Ar trebui să-mi fie ruşine că am înfiinţat „Eminesciana”, singura colecţie editorială ce dăinuieşte de 40 de ani? Nu trebuia să scriu scenariul lung-metrajului „Un bulgăre de humă”, dedicat lui Eminescu şi Creangă? Am greşit alegându-mi ca erou de roman („Oastea oştilor”) pe căminarul Gheorghe Eminovici? Este cazul să ne simţim vinovaţi că am crezut şi credem în steaua poetului? Blaga spunea (în „Discobolul”) că, la ceas de eclipsă, nu soarele este atins de întuneric, ci acei care-l privesc.

*

Citez dintr-un alt articol băţos-mustrător: „Identificarea Eminescu-Luceafăr, creaţie a naţional-comunismului ceauşist.” Dacă băiatul care semnează inepţia trăgea barem cu coada ochiului prin colecţiile de documente (publicate), ar fi putut constata că acuzata personificare a fost pusă în circulaţie încă în 1889, în cel dintâi necrolog publicat în presă şi intitulat „S-a stins Luceafărul”…

*

Beţia de cuvinte: iată o frază năucitoare din mult-lăudata carte „Eminescu. Negocierea unei imagini”, semnată de universitarul bucureştean Iulian Costache: „Vizibilitatea deosebită conferită unor evenimente extraliterare favorizează nu doar emfazarea semiozei extraliterare (consacrată printr-o personalizare excesivă a unor situaţii de comunicare) ci şi o suplimentare a ofertei de participare adresate publicului nespecific (care îşi află, astfel, ocazia de a-şi legitima tentaţia cuplării circuitului informal cu cel mainstream), în baza unei dinamici a rumorilor ce vascularizează capilarele ambelor circuite.” Sunt profesor de limba şi literatura română. N-am înţeles nimic. Cel mult, dintr-un asemenea vârtej de preţiozităţi şi bombasticisme, sare în ochi pozna tautologică „vascularizarea capilarelor” (capilarele fiind vase…)

*

Şi încă un citat, de astă dată dintr-un articol publicat de Eminescu în „Timpul” (11-23 dec. 1877): „… voi… plătiţi judecători nedrepţi şi administratori cari vă fură, căci nici unuia dintr-înşii nu le ajunge leafa. Şi aceştia vă ameţesc cu vorbe şi vă îmbată cu apă rece…  Nefiind stăpân care să-i ţină în frâu, ei îşi fac mendrele şi vă sărăcesc, creându-şi locuri şi locuşoare, deputăţii, primării, comisii şi multe altele pe care voi le plătiţi peşin, pe când ei nu vă dau nimic, absolut nimic în schimb, ci, din contra, vă mai şi dezbracă după ce tot voi i-aţi înţolit…”

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului La o aniversare.

Comentarii