-Acuşi s-o vedea care pe care!- gândesc, în aceste ultime zile de aşteptare, manevranţii bateriilor de salivă, scuipând sănătos în palme.
Din zări, se-aude marşul trupelor, formate din cârnaţi fortificaţi în usturoi şi din friptane cu uniforma stropită de sânge. În frunte, cu o rară semeţie, păşesc apăsat rachiuri veterane, acoperite pe piept cu broboanele medaliilor; pe flancuri, platouri de gustări, ninse cu belşug de sos şi maioneză, sugerează sărbătoreşti care alegorice.
Vin, aşadar, zile eroice pentru organele noastre interne! Vin zile aspre pentru ficatul nostru ciugulit, precum cel al bunicului Prometeu, de vulturii, cu ciocul de stâncă, ai slăninuţei şi pălincii. Vin zile eroice pentru stomacurile carpatine şi pentru intestinele noastre înţelepte, care probează o capacitate de organizare pilduitoare chiar pentru Donald Trump. Vin zile eroice pentru îmbâcsitul nostru sânge, care face cunoştinţă cu o poluare mai dihai ca a râurilor româneşti de munte, unde tot mitocanul găseşte ceva de lepădat. Vin zile eroice pentru depunerile de pe artere, a căror îngustare uniformă simbolizează idealuri, neatinse în nici un alt domeniu, de echitate şi egalitate cetăţenească.
În primele zile ulterioare postului, pe câmpul de bătaie digestivă vor apărea agenţii sanitari, care vor acorda răniţilor primele îngrijiri. Parcă le şi simţim prezenţa: sunt admirabilele gogonele, tămăduitorii castraveţi în oţet, aghezmuitoarea zeamă de varză murată.... Aplecându-se părinteşte asupra noastră, ele ne vor face suportabile dimineţile de după Crăciun.