Mircea Radu IACOBAN

S-a schimbat Mersul trenurilor. Ca de obicei, îl răsfoim comparându-l cu precedentul, dar şi cu orariile de acum 20-30 de ani, când încă mai gâfâia pe şine locomotiva cu aburi. O primă constatare: dacă, până acum, funcţiona principiul caragealian „să se modifice, dar să nu se schimbe nimic”, noul „Mers” vine cu sumedenie de noutăţi. Unele salutare, altele, de-a dreptul bizare.

Cum am mai scris în fiece decembrie, în vreme ce toate companiile feroviare din lume sunt intens preocupate de scurtarea timpilor de mers, în România e invers: înapoi tot dăm ca racul. Cele două trenuri de dimineaţă cu care moldovenii călătoresc cel mai frecvent spre Capitală au primit „bonificaţii” de zeci de minute în plus! Aproape de necrezut, dar rapidul 562 ajunge cu 42 de minute mai târziu (!!) decât o făcea până acum! Distanţa de 408 km. este parcursă în 6 ore şi 21 de minute, în vreme ce locomotiva cu aburi „Pacific 231” o străbătea cândva (1976) în 5 ore şi 55 minute.

Trenul similar Suceava-Bucureşti are acum nevoie de 6 ore şi 32 minute, faţă de 6 ore şi 8 minute după vechiul „Mers” (6 ore şi 10 minute în 1987). Şi nu ne referim aici la secţiile în suferinţă şi eternă refacere, cum ar fi Bucureşti-Constanţa, parcursă cândva (1959) în fix două ore şi jumătate – acum, în mai bine de 4 ore – ci la porţiunile deplin valide, unele (Bucureşti-Ploieşti) refăcute costisitor „evropeneşte”, pentru a permite viteze de 160 km/oră. În vis! Apare, totuşi, o floricică: rapidului 346 (singurul!) i se „prescrie” un timp de mers pe secţia Bucureşti-Ploieşti de 39 minute - performanţă comună cândva tuturor acceleratelor remorcate de maşini cu aburi bătrâne de jumătate de veac!

De ce s-or mai fi reconstruit complet cei 59 de km., dacă viteza de circulaţie a scăzut în loc să crească? O explicaţie posibilă: cu cât sunt timpii de mers mai lăbărţaţi, cu atât mai puţine-s întârzierile (care, în UE, se penalizează) şi, în general, bătăile de cap. Care, desigur, ar dispărea cu totul dacă trenurile… ar sta pe loc! Să zicem c-ar putea lua ochii „scurtări” cu 7 minute ale timpilor pe distanţa Buzău-Făurei (55 minute în 2009, faţă de 62 în 2008), dacă n-am şti că, în 1976, se parcurgea respectivul segment de cale în doar… 31 de minute. Speranţa că hibele cronice s-au mai ostoit, fiindcă au trecut ani buni de când s-au produs alunecările de terasament lângă Galaţi, sunt contrazise de cifrele noilor orarii: nu mai repede, ci şi mai încet: 26 de minute pentru cei 14 km. dintre Galaţi şi Tuluceşti în 2008, 36 în 2009. De apreciat (totuşi) re-gândirea unor relaţii şi, ici-acolo, sporirea numărului de trenuri.

Două personale în plus pe ruta Huşi-Crasna, şi cu altă destinaţie – de această dată, punctul terminus este Vasluiul, capitala de judeţ, şi nu Bârladul, ca până acum. Locuitorii Hârlăului abandonaseră aproape total trenul ca soluţie pentru a ajunge, dimineaţa, la Iaşi: trebuiau să se scoale la 3, să plece la 4, să sosească la 6 şi… să patruleze ceasuri bune pe străzi, până la deschiderea băncilor, birourilor, magazinelor.

Au, în sfârşit, un tren „mai uman”, cu plecarea la 8. Apar două noi accelerate Iaşi-Galaţi, unul (a mai fost cândva şi n-a dat rezultate) de la Craiova la Calafat, dar şi unele destinaţii ciudate, de parcă trenurile cu pricina n-au destulă energie… ca să ajungă la ţintă. Acceleratul 14054 pleacă de la Iaşi şi se poticneşte definitiv la… Ploieşti  Vest. Acc. 1732 pleacă de la Galaţi spre Braşov, dar încremeneşte… la Câmpina. Acc, 1826, de la Sibiu spre Bucureşti, n-ajunge decât până la Caracal. Iar alte trenuri de lung parcurs au fost fracţionate, călătorul trebuind să sară dintr-o garnitură în alta, nu înainte de a plăti  tichetul în plus. Acc. Galaţi-Cluj nu trece mai departe de Iaşi, unde trebuie schimbat trenul, cu inconvenientele de rigoare (la început circula la Timişoara, apoi s-a limitat la Oradea, după care, la Cluj şi, acum, la Iaşi; viitorul punct terminus ar putea fi Tecuciul). Acc. Galaţi-Timişoara prin Deda nu mai circulă decât până la Tg. Mureş. Exemplele ar putea continua. Înjumătăţirea parcursurilor scade riscul marilor întârzieri, dar asta să fie soluţia? Nu cumva legea minimului efort şi comoditatea anti-performantă încă mai guvernează mentalitatea căilor ferate române – de ce să ne legăm la cap, dacă merge şi aşa? Că doar nu dau turcii…

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Nu dau turcii!.

Comentarii