Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
Momentul aniversar a fost marcat, la Iaşi, cum se cuvine, prin lansarea, în prezenţa autorului, a unei masive ediţii critice în care este adunată întreaga operă poetică a românului basarabean, însoţită de o prefaţă datorată acad. Mihai Cimpoi, de o postfaţă a lui Theodor Codreanu, precum şi de câteva anexe de certă utilitate: un itinerar biografic şi bibliografic (alcătuit de Daniel Corbu), un cuprinzător florilegiu de texte critice („Poezia lui Grigore Vieru în interpretarea criticii literare”, unde-s înmănuncheate 30 de contribuţii, de la N. Manolescu la Eugen Simion, de la Zoe Dumitrescu-Buşulenga la Romul Munteanu), un indice alfabetic al poemelor şi o bogată colecţie de imagini – mai bine de 100 de fotografii-document.
Cartea, însumând peste 700 de pagini, a apărut la Princeps Edit, pare-se, fără vreun sprijin material din partea statului. Cu atât mai mult de apreciat gestul editorilor! Împlinindu-se trei decenii de la răsăritul „Stelei de vineri”, a venit timpul să istorisim şi povestea acelei apariţii-eveniment. Poetul de la Chişinău ştie că n-a fost simplu, nici lesne, drept pentru care declară, în prefaţă, că „până la capătul vieţii voi fi recunoscător moral (…) celor care, ca editori, avuseseră curajul să mă editeze”.
Probabil că, pentru cei ce n-au cunoscut direct realităţile anilor ’70, e dificil să-şi reprezinte drumul de atunci al cărţii de la manuscris la „lumina tiparului” – întortocheat, încâlcit, mereu primejduit. Planul editorial, tipărit cu un an înainte şi aprobat cu zgârcenie şi parcimonie de sumedenie de foruri, până la, inclusiv, Secretariatul CC al PCR, era pur şi simplu fetişizat. Orice apariţie, de la „Mersul trenurilor” la opera lui Eminescu, era posibilă (fie şi numai teoretic) doar dacă titlul figura în plan. Abia după aceea îşi intra în rol pre-cenzura, cenzura şi post-cenzura.
Planul editorial al „Junimii” pe anul 1978, pritocit încă din 1976, cuprindea, la capitolul „literatură”, două sub-capitole: primul – „literatură originală”, al doilea, „traduceri”. Unde să rânduieşti cartea lui Vieru? La „literatură originală” nu-i cu putinţă: cum, adică, literatură originală română într-o republică unională sovietică în care români şi cultură română nu există? Relaţiile cu URSS, şi aşa tensionate, n-aveau nevoie de motive în plus pentru iritări ale „marelui urs”.
Celălalt capitol, „traduceri”, era şi mai impracticabil. Cum să traduci în română o carte scrisă… în limba română? A fost nevoie să apelăm la vicleniile de rigoare, inventând un nou capitol, intitulat „alte lucrări”, pe care l-am ornat cu titluri… derutante. O carte a lui Fl. Gheorghiţă despre OZN-uri, după care urma cea despre… stele a lui Grigore şi alte asemenea SF-uri. A ţinut. Cartea a apărut, astfel anticipându-se cu 20 de ani întoarcerea condeierilor basarabeni la izvorul limbii române! Pe copertă, Nichita Stănescu scria: Grigore Vieru este un mare şi adevărat poet (…) Cartea lui de inimă pulsează şi influenţează versul plin de dor, de curata şi pura lui poezie.”
S-a întâmplat să fim implicaţi şi în cea de a doua apariţie în România a liricii lui Vieru: „Izvorul şi clipa”, în colecţia „Cele mai frumoase poezii” a Editurii „Albatros”. Un telefon alarmat de la directorul editurii bucureştene, Mircea Sântimbreanu, ne anunţa că „forurile” stau în cumpănă cu aprobarea includerii în plan şi, dacă ieşenii au izbutit o dată, ar vrea să încerce tot cu noi. Aşa se face că am semnat ca antologator pe foaia de titlu a cărţii „Izvorul şi clipa”… fără a cunoaşte barem sumarul culegerii! Până la urmă, a apărut şi acest al doilea volum. Sunt cărţile care au deschis pârtie. Grigore Vieru scria atunci: „Priveşte în ochii Limbii Române până când te va recunoaşte şi va izbucni în plâns.” Şi tot el: „Stă în puterea Limbii Române să-l găsească, odată şi odată, pe Dumnezeu.”
