Cătălin MIHULEAC

Cum spuneam şi cu altă ocazie, campionatul naţional de fotbal nu-l urmăresc, fiindcă e lipsit de sare şi piper, cu aceleaşi seculare „Steaua” şi „Dinamo”; în antiteză cu campionatul de divorţuri, de care sunt captivat. Cu alte cuvinte, sunt un microbist de divorţuri, interesându-mă în principal divorţurile de primă ligă, unde se confruntă marii campioni, înalţii artişti ai performanţei. Ca să mă laud puţin, pe ultimele mari divorţuri româneşti am şi pariat, ceea ce-mi deconspiră flerul deosebit.

N-a fost aşadar nici o surpriză pentru mine că marea scriitoare Mihaela Rădulescu - lansată în lumea bună ca anexă a defunctul şmecher Dan Iosif -, s-a dezlegat de afaceristul evreu cu nume predestinat de încornorat – Elan – sub al cărui frunziş financiar a petrecut o vreme. În aceeaşi notă a previzibilului, se înscrie şi dezmăritarea modistei Romaniţa cu fustiţa, cea greu încercată de nostalgii – sub formă de coşmaruri, zic eu cu răutate - după timpurile când purta la cingătoare un breloc uşor caraghios, pe nume Irinel Columbeanu.

Aşa e omeneşte, după cum se vede, ca la un moment dat soţul s-o apuce „hăis”, iar soaţa „cea”. Cântăreţul Rod Stewart, ajuns şi el la a „n”-a nevastă bifată, observa cu multă filozofie că instituţia căsătoriei s-a consacrat când bărbatul trăia în medie – din pricini numite războaie, sifilis, ciumă bubonică etc. – doar vreo 25-30 de ani; de unde se deduce că, pentru timpurile de azi, când pământenii apucă lejer vârste rotunjoare de 70-80 de ani, o singură soţioară, de care să fii legat pe viaţă, înseamă mult prea puţin. E nevoie, se pare, de mai multe consoarte, de mai multe borne maritale pe drumul vieţii.

Mai cu sculele psihiatrului, se exprima regretatul profesor Petru Brânzei, fost director al spitalului „Socola”, pe unde a trecut şi încă mai trece atâta lume bună. Spunea marele Brânzei – nu e nici o ironie, chiar a fost mare! - că a întreţine relaţii intime cu soţia ta, după consumarea a 4-5 ani din căsătorie, se numeşte, în mod clar, incest. Se numeşte incest, întrucât, în tot acest timp de trai la comun, nevasta s-a metamorfozat ori în mamă, ori în fiică, ori în soră, ori în bunică, ori în verişoară prin alianţă.

Atâta rutină în doi trece prin maşina maritală de tocat, încât, din coasta nevestei de altădată, iese de obicei o rudă apropiată. O rudă care, se înţelege, doar amantă nu-ţi poate fi. Cu cât soţii aflaţi la răscruce înţeleg mai uşor acest lucru, cu atâta divorţul va fi mai uşor de depăşit. Au cuvântul avocaţii părţilor!

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Chelner, mai adu-mi o nevastă, dar să fie proaspătă!.

Comentarii