Cătălin MIHULEAC

Joi, pe la primele ore ale prânzului, pe când târguiam în piaţă o ciozvârtă de caş de la o ţărancă îmbrobodită, un bărbat deosebit de şters m-a salutat din adâncul politeţii sale, coborându-şi umerii aproape de nivelul genunchilor. L-am privit cu o mirare nu mai puţin adâncă. Purta o cămaşă gri-deschis cu dungi gri-închis, nişte pantaloni de-un gri-mediu cu dunga şuie şi pantofi împletiţi, uşor scâlciaţi, închinaţi şi ei culorii gri. În mâna dreaptă, ducea o pungă de plastic inscripţionată cu sigla unui magazin de ieftinăciuni, iar din pungă îşi scotea gâtul graţios o franzelă, alături de nişte gogoşari, roşii şi castraveţi, care, nu ştiu de ce, aveam senzaţia că tot spre gri băteau.

Hotărât lucru, omul ăsta era personificarea cenuşiului, şi poate că de aceea nu mi-l aminteam, în pofida unor eforturi susţinute. Nu era nici gras, dar nici slab, părul îl avea încă des şi desigur cenuşiu, iar faţa bătea şi ea spre acele tonuri de galben-verde-cenuşiu ce-l vestesc pe popă că va avea în curând un muşteriu pentru bine remunerata ceremonie funerară.

Cât a ţinut drumul până acasă, l-am tot scos pe necunoscut dintr-un sertar al memoriei, pentru a-l băga în altul. De unde oare îl ştiam? Căci îl ştiam, în mod sigur. Abia când am băgat cheia în broască, mi-am adus aminte de identitatea lui. Bată-l să-l bată norocul!

Căci mă salutase un fost deputat în carne şi oase, de-acu’ trei-patru legislaturi Un fost deputat-anomalie, care nu numai că nu se chivernisise în timpul serviciului pentru încă cinci generaţii de-acum încolo, dar chiar scăpătase total şi, după cum se părea, iremediabil.

Ce soartă nonconformistă pentru un deputat! Ani în şir s-o arzi la nivel înalt, în emisiuni care-ţi molfăie discursurile, ca, în doar câteva luni, din imaginea ta să rămână doar ruina şi să nu mai ai loc decât la rubrica „şi ceilalţi”! Să fii, cale de-un mandat sau două, o personalitate dacă nu naţională măcar judeţeană, iar când funcţia se uşcheşte mişeleşte, peste tine să se prăvălească anonimatul, de o mie de ori mai rece şi mai sentenţios ca o lespede de mormânt!

Dar pe toţii zeii, nu se mai poate face nimic pentru ca, măcar preţ de o clipă, cel uitat să fie iarăşi luminat de neonul primei pagini a ziarelor? Nu, un sincer sorry, dar nimic nu mai este de făcut!  

Amară soartă! N-am dreptate când spun despre cei mai mulţi oameni politici că mor de două ori? Mai întâi le moare numele, apoi, după ani mai mulţi sau mai puţini, corpul urmează numelui, ca o tinichea din carne şi oase.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Când se aleg deputaţi noi, să nu-i uităm pe cei vechi.

Comentarii