Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
Cam asta-i situaţia în care se află limba română actuală. Bolile i se cronicizează, mereu apar afecţiuni noi şi… nu interesează pe nimeni! Dintr-un papagalicesc şi comod spirit de imitaţie, se adoptă imediat tâmpenii auzite la radio şi tv, fără a mai fi trecute printr-un elementar filtru al raţiunii proprii. Noi vorbim, nu gândim!
Cea mai nouă prostie monumentală au pus-o recent în undă transmisiile sportive: mingea nu mai este şutată de Popescu, ci „de către” Popescu, balonul nu se mai loveşte de bară, ci „de către” bară, semnalizarea nu-i făcută de tuşier, ci „de către” tuşier. N-are nici un rost să venim aici cu autoritatea argumentelor savante, să vorbim despre semantica discursivă şi cea pragmatică, despre raporturile sintactice în cutare context situaţional, fiindcă idioţenia sare în ochi oricui, de departe şi oricând. Ei, şi?
Dacă prostul dă drumul bolovanului la vale, cine şi cum să-l mai oprească? Această amărâtă prepoziţie, care se trage, nu s-ar zice, din latinescul „contra”, are ca primă funcţiune localizarea (spre, înspre, la), apoi, devenind locuţiune, primeşte şi ceva atribuţiuni temporale. Când spui, cum l-am auzit pe un distins candidat la Senat, că va fi votat „de către” alegători (ceea ce n-aş face, fiindcă prea multă incultură s-a încuibat în Parlament!), exprimarea nu poate fi decât tâmpă: acela ce pune ştampila pe buletinul de vot nu-i o „locaţie” şi nici (eventual) reper temporal.
Din pricina radioului – care, cum spuneam şi cu alt prilej, are capacitate de normare lingvistică net superioară tuturor academiilor din lume – pecinginea se extinde. Amicii noştri nu mai sunt sunaţi, la telefon, de Vasile, ci „de către” Vasile, faultul nu-i făcut de Şuleap, ci „de către” Şuleap. De unde şi până unde – şi , mai ales, de ce? Simplu: din pricina elementarei lipse de cultură. Cel ce nu-i sigur pe ceea ce ştie, imită vorbirea „autorizată”. Care, de mult vreme, nu mai este etalon. Radioul este vinovat de neroada deplasare a accentului pe penultima silabă a numelor proprii („Grădinaríu”, „Pescaríu”), de eterna lipsă de acord gramatical cu numeralul 12, dar, mai ales, de lăţirea altei gogomănii: dublarea amărâtei de CA (când prepoziţie, când adverb) cu un stupid, ilogic şi parazit ŞI: „ca şi”. L-am acceptat din pudoare, spre a ne feri de cacofonii.
Acum, când limbajul s-a „dezinhibat” total şi spunem lucrurilor pe nume, fără fereală, în cele mai simandicoase împrejurări, parcă-parcă şi cacofonia s-ar cuveni să intre în graţiere. Într-o astfel de discuţie, să-mi fie îngăduită o comparaţie pe măsură: prezervativul se foloseşte atunci când este cazul, nu se arborează mereu! Iată că n-o mai putem scăpa pe biata CA de vâscul ŞI, chiar dacă o astfel de formulare este, implicit, ilogică: „ca şi” presupune o comparaţie. Care-i comparaţia, când spun „lucrez ca şi zidar”? Ce comparăm, cu cine, de ce? Dacă te iei după limba utilizată de (către?) invitaţii de marcă prezenţi la microfon sau în platou, o exprimare îngrijită şi elevată (terorizantă obsesie a incultului) presupune încadrarea în exigenţele ultimei mode, aşa că se adoptă imediat şi fără elementar discernământ „noutăţile” de genul „de către”, ori „ca şi”. CNA anunţase monitorizarea emisiunilor inclusiv din punctul de vedere al corectitudinii lingvistice.
Unde-s sancţiunile? Aceiaşi băieţei şi aceleaşi fătuci care nu ştiu româneşte, dau românilor lecţii de română! Revenirea la buna cuviinţă a exprimării corecte s-ar face aproape instantaneu dacă ar exista astfel de intenţii şi preocupări, prin simpla atenţionare a naţiei. De pildă, difuzându-se avertizarea „pentru sănătatea limbii române, evitaţi consumul ilicit de către şi ca şi.” Din păcate însă, grija pentru corectitudinea limbii a luat-o Pruteanu cu el, în mormânt.
