Cătălin MIHULEAC

Ca s-o descriu pe Clara, cea mai faină colegă din facultate, trebuie să precizez că, pe atunci, sex-appeal-ul le preţuia pe fetele care te îndemnau să visezi. Prin urmare, Clara nu avea nici trăsăturile colţuroase ale lui Paris Hilton, nici faţa de lighean a Salmei Hayek. Când îşi odihnea privirea pe noi, ne înmărmurea sângele. Fineţea trăsăturilor ne trăgea mâna spre a-i mângâia faţa, începând cu fruntea înaltă, privitoare de la balcon spre buzele-i plesnind de sânge. Clara era un factor meteorologic, şi-s sigur că de aceea destinul o-mpinsese la facultatea de „Geografie-Biologie”. Avea, în plus, o exprimare aparte cu picioarele-i lungi, care-i asemăna mersul cu arta marilor dirijori.

Eram topiţi după ea. Să fi deţinut doar jumătate din atributele sale, tot ar fi avut dreptul să fie distantă cu noi. Dar ea era din alt material. Se cupla cu unul din cinci curtezani, ca la o loterie a vizelor, unde câştiga unul din cinci. Toţi studioşii de la „Geografie-Biologie” erau înscrişi la loteria vizelor. Îi apreciam patriotismul; nici un studenţaş de la altă facultate n-o interesa. Dacă învăţai în districtul sentimental „Geografie-Biologie”, aveai şanse. Dacă nu, nu. Inima ei purta ochelari de cal.

Pe vremea aia, nu ştiam ce-i democraţia, dar simţeam că ea întrupa democraţia sentimentală. Se pricepea să asculte, fără vreun semn de plictiseală, iar postludiile aveau la ea valoare psihoterapuetică. Uneori, Clara mai refuza câte un macho înzorzonat, pentru ca, imediat, să poposească în braţele vreunei tentative de mascul. Iubirile ei durau cam o săptămână, dar ardeau literalmente. Petreceai un scurt concediu extragalactic pe „planeta Clara”, de unde coborai pe Pământ, uşurat de toate zbuciumele. 

   În studenţie, norocosul care-i smulgea Clarei o întâlnire, îi mulţumea Cerului, dar mulţumea eronat. Fiindcă Securităţii, poliţiei secrete comuniste, ar fi trebuit să-i fi fost recunoscător. Mult mi-am muncit mintea ca să desluşesc misterioasele criterii după care Clara îşi alegea partenerii; ca să aflu apoi că ale Securităţii erau criteriile, căci Securitatea îi alegea iubiţii. O făcea pe amorezata cu fiecare – semnându-se indescifrabil în aşternut – pentru ca apoi să ne toarne pe toţi, în catastifele poliţiei politice.

Ne asculta cu atenţie oful, doar pentru a-şi umple cu acurateţe notele informative. Ne abandona secaţi de vlagă, iar ea, fuguţa, îşi aşternea, pe hârtiuţă, delaţiunile calde: ce părere aveam despre linia partidului, cât de decadente ne erau lecturile, ce corespondenţă purtam cu Occidentul... Avea ochi doar pentru colegii de la „Geografie-Biologie”, fiindcă ăsta îi era perimetrul parcelat de instanţele superioare.

N-o privesc cu resentiment, deşi o răutate masculină îmi dă ghes să mă întreb dacă s-a făcut cât o batoză. Într-un fel, ea le-a răzbunat pe toate femeile din lume, abuzate în viaţa de cuplu. Pentru că, acolo, la înfricoşătoarea Securitate, niciodată nu şi-a turnat vreo surată; acest privilegiu rezervându-l doar bărbaţilor.

Atâta doar aş fi curios: să aflu cine-i ofiţerul care a avut ideea, monstruoasă şi genială, de a pune o fătucă de 20 de ani să îmbine dragostea cu delaţiunea.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Dragoste şi turnătorie.

Comentarii