Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
Cercetând vechile scrieri consacrate realităţilor româneşti ale veacului XIX, afli – adeseori cu surprindere – amănunte neştiute despre trecerea prin astă lume a unor personalităţi emblematice pentru viaţa culturală a provinciei moldave. Mai toate evocările au finaluri asemănătoare. De genul: compozitorul Flechtenmacher, autor (între altele) al „Horei Unirii”, „ a murit în cea mai neagră mizerie”. În 1886 îşi dă sufletul Matei Millo. Comentariile contemporanilor: „n-a lăsat avere, n-a lăsat nimic în urma sa”. Sculptorul Tronescu, care i-a răspuns scurt şi patetic regelui Carol I, la întrebarea „ce mai faci?”, cu exclamaţia „mor de foame!”, „s-a stins în mijlocul mizeriei, sărac”. Pe marea artistă Aristizza Romanescu „au dus-o la Eternitate şi au lăsat-o multă vreme fără măcar o cruce”. Actorul Gh. Dumitrescu, care a onorat cu brio, ani în şir, scena Teatrului de la Copou, „s-a dus şi el, cum au dispărut şi ceilalţi, bolnav şi sărac.” „Moare calic” şi confratele său State Dragomir; cândva, fermeca publicul teatrelor Sidoli şi Pastia. Poetul Strat (Eustrat Calognomu) „a murit în sărăcie”. Şi tot aşa mai departe (despre Eminescu, nici nu mai vorbim).
N-am aflat în epocă, cel puţin până acum, vreun om de artă chivernisit de pe urma propriilor creaţii. Ceea ce se cam întâmplă şi acum. Pe vremuri, existau trei-patru moşieri-poeţi. Acum, e invers: avem poeţi-moşieri. Să fie un semn bun?
*
Cel mai vechi lăcaş de cult al Iaşului, Biserica Armenească, a fost re-sfinţită, după încheierea lucrărilor de restaurare. Preşedintele Comitetului parohial, Zare Nazaryan, intenţionează să propună includerea străvechiului monument pe listele patrimoniului UNESCO. Cum evenimentul s-a petrecut în anul în care Iaşul aniversează şase secole de la prima atestare documentară, a fost firesc ca, la festivităţile onorate de prezenţa catolicosului (patriarhului) armenilor, Karekin al II-lea, să fie evocată şi disputata inscripţie în piatră găsită cândva la Biserica Armenească.
În virtutea acesteia, s-ar putea coborî şi data atestării urbei până în anul 1395. Inocentă, presa nu arată nici o umbră de îndoială când validează anul 1395 săpat în piatră. În ce ne priveşte, n-avem îndoieli în privinţa datei fundării bisericii – 1395. Ba, se pare că armenii au fost deposedaţi, mai întâi, de o altă biserică a lor, şi mai veche, Sf. Sava, şi, drept reparaţie, li s-a atribuit teren şi li s-a îngăduit construirea unui nou lăcaş. Ceea ce coboară implicit nu numai data stabilirii armenilor la Iaşi, ci duce şi mai în vechime anul prezumtivei întemeieri a oraşului. Prezenţa etniei armene pe meleagurile moldave din cele mai vechi timpuri este deasupra oricărei îndoieli – la Suceava, a avut şi Episcopie. Avem dubii doar privind autenticitatea inscripţiei ca atare. Mai întâi, ea nu s-a găsit încastrată în zid, ci este săpată pe o „piatră volantă”. Greu de crezut că o pisanie atât de importantă va fi fost scoasă vreodată de restauratori (vorbim aici de armeni…), spre a fi apoi (târziu) adăpostită într-o „ocniţă” oarecare. Dar cel mai mult dă de bănuit grafia 1395.
După Consiliul de la Tavin (569 d.H.), armenii şi-au stabilit calendarul, hotărând începutul „Erei Armene” la anul 551 d.H., aşa că pe piatra de la Iaşi ar fi trebuit să figureze anul 844. Nici calendarul armean, nici cel slavon, ambele în uz atunci, n-aveau cum să ducă la înscrierea cifrei 1395. Cum la fel de îndoielnică este şi datarea unei icoane a Sf. Mina, pe spatele căreia scrie „Ovanez Sirvanti a lucrat icoana la data de 111 oct. 10”.
Ar fi minunea minunilor! 111+551=662, adică, o icoană din epoca premergătoare iconoclaştilor? Şi-ar dori-o orice mare muzeu al lumii, ar fi, pentru patrimoniul românilor, un odor făr-de pereche, de o valoare cu totul şi cu totul inestimabilă! De unde se vede că se cuvine mai multă prudenţă în acceptarea unor astfel de datări: imixtiunile şi contrafacerile, izvorâte chiar din bună credinţă, te pot aduce pe piste nesigure, dacă nu chiar total false. Rămâne să ne bucure coborârea schelelor şi reînvierea unei biserici istorice, de decenii părăsită. S-a dezbrăcat de schele şi unul dintre turnurile Trei-Ierarhilor. Restaurarea Mitropoliei avansează. Măcar din acest punct de vedere, semne bune anul 2009 are!
