Cifrele vorbesc, dar nici indicatorii de calitate nu tac: „nu cred că există vreo ţară care să exporte atâtea femei frumoase pe cap de european.” Faptul că o piaţă pretenţioasă, cum e cea a ţărilor civilizate, apreciază însuşirile româncelor, încarcă fiece cuvânt de-al lui Groşan cu o justificată mândrie patriotică. Deşi, o uşoară temere se face simţită: oare fondul de frumuseţe feminină nu va fi defrişat la fel de nemilos ca cel forestier, de vreme ce acest articol de export e mai profitabil decât cheresteaua?
Tot autorul ţine să ne liniştească: ”...cu toată această cvasi-neîntreruptă hemoragie de senzualitate, nu trebuie să ne temem. E destul ca-ntr-o zi senină să te plimbi de la Piaţa Romană la Universitate, ca să-ţi dai seama că, precum tezaurul nostru folcloric, tezaurul de tulburătoare feminitate a României e nesecat.” Pulsul cititorului revine la normal.
Da, fetele din Piaţa Universităţii... Frumuseţea lor a fost preţuită la justa valoare şi de mineri. Acum 18 ani şi ceva, demonstraţia anticomunistă din Piaţa Universităţii era în toi; abia la mijlocul lui iunie, au intervenit oamenii (dacă le putem spune aşa) lui Cozma, chemaţi de Iliescu să polemizeze cu bâtele.
M-am întrebat adesea de ce pe Miron Cozma l-au venerat, ani în şir, minerii. Nu cred că datorită avantajelor materiale pe care acest suflet mânjit de cărbune le-a atras pentru ortacii săi. Ci pentru că, datorită lui, minerii şi-au îndeplinit cele mai secrete fantezii: au rupt oase de intelectual, l-au fugărit pe Ion Raţiu, au pustiit săli universitare de curs şi, peste toate, au violat studente. Ce vremuri!
Am înţeles că minerii nu l-au uitat pe Cozma. Unii dintre ei şi-au rupt din pensie şi i-au trimis constant margarină-n puşcărie, ca să menţină luciul admirabilei sale freze.