Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
Critica obedientă descoperă acum, la spartul târgului că… nici n-ar avea talent. Şi, culmea culmilor, este taxat drept antisemit tocmai el, căsătorit cu o evreică şi tată de copil (conform legilor rasiale ale celui de al III-lea Reich) evreu! Să le luăm pe rând. Paul Goma s-a născut în Basarabia, la Mana, în 1935. Deci, este, din punct de vedere legal,… de două ori român. Odată prin calitatea ce-o deţinea înainte de a-i fi abuziv retrasă, şi a doua oară prin cetăţenia ce şi-o poate oricând revendica, născut fiind în Basarabia românească. Ministerul de Externe condiţionează reconstituirea acestui drept de o cerere scrisă. Orgolios, Goma refuză: să i-l re-acorde statul ce i l-a retras. Într-un fel, MAE are ceva dreptate, fiind vorba de o calitate ce necesită solicitare expresă, altfel ne-am putea trezi peste noapte cetăţeni ai cine ştie cărui stat galanton. Pentru Goma, a cere ceea ce i s-a luat prin abuz înseamnă umilinţă. Are şi el dreptate. Pas de te descurcă!
Şi iată că în zbor deceniile trec, iar unul dintre cei care ar onora cu prisos de merite paşaportul românesc, nu-l are! Ca la noi, la nimenea! Goma n-a fost re-primit nici în Uniunea Scriitorilor, de unde l-a exclus cândva Biroul de conducere, într-o alcătuire din care nu lipsesc numele… dar ce să mai vorbim! În ipoteza că Goma ar adresa actualei conduceri a US o cerere de reprimire (bine că n-o face!) nici nu-s sigur că i s-ar da curs. Prea mult deranj au produs lungile lui liste negre (printre cei proboziţi aflându-se, câte odată, şi numele nostru…), chiar dacă scriitorul se străduieşte să dezmintă „informaţia că Goma este veninos din fire, de aceea atacă pe toată lumea; o spun cu mâna pe inimă: nu atac pe toată lumea.”
Aşa o fi? Rugat să numească scriitori care ar merita respectul nostru, înşiră doar numele unor răposaţi, pe cei vii (scuză subţire) nevrând „să-i expună antisemitizării sălbatice, oarbe, a holocaustologilor locali”. Nu cred că Goma are totdeauna dreptate în emiterea asprelor sale judecăţi la adresa contemporanilor, dar, cu certitudine, de multe ori are. Cum, de ceva vreme, la noi s-a rupt brutal solidaritatea de breaslă, fiind înlocuită cu aceea de grup, iritările şi susţinerile vizavi de Goma s-au delimitat cert şi nenuanţat, evidenţiindu-se mereu acelaşi genus irritabile, deprins să accepte sau să respingă strict în funcţie de dicteul umorilor şi interesului. „Dacă există un simptom grav al scriitorului român, de mulţi acuzat, este tocmai funciara lui incapacitate de a fi solidar cu ceilalţi” – observaţia aparţine lui Cristian („Cortext”, iulie 2008).
Altfel spus, şi cu aplicaţie la cazul Goma, prevalenţă n-are ideea, nici opera, nici statutul personalităţii, ci reacţia ofuscată la unele „ciupiri” ridicate la rang de teribilă ofensă. Ajungându-se, incredibil, până la negarea talentului scriitoricesc al lui Goma, ceea ce denotă obedienţă înregimentată şi rea credinţă cât cuprinde. Într-un recent şi remarcabil număr al dichisitei reviste „Amfitrion”, care apare la Turnu Severin (redactor, Marius Rogobete), dedicat în întregime lui Goma, Andrei Vartic constată că, „straniu, aceeaşi grupare intelighentă care ridiculizează talentul lui Goma, a pus sub semnul întrebării şi talentul lui Eminescu”.
Păstrând, desigur, proporţiile, observaţia în sine rămâne perfect valabilă. De altfel, acelaşi număr din „Amfitrion” înserează un fragment din cartea de debut a lui Goma, „Camera de alături” (1968) cu adevărat exemplar: o proză mustind de viaţă netrucată, cu observaţii de mare fineţe, caractere convingător desenate dintr-o frază-două şi un plan secund ce funcţionează ireproşabil prin sugestie fină şi pătrunzătoare. N-aş putea spune cât de mare scriitor este Goma, dar, slavă Domnului, prozator este şi va rămâne. Ar fi multe de discutat şi despre vehementa acuzaţie de antisemitism, dar spaţiul rubricii ne obligă (salvator) să punem punct.
