Cătălin MIHULEAC

Au trecut şi acuzaţiile privind contribuţia la mineriada din 1990, astfel că Ion Iliescu e un om liniştit, numărându-şi cu mulţumire cei aproape 79 de trandafiri, pe care i-a prins în buchetul vieţii. E ca o multi-văduvă, care şi-a înhumat, într-un fel sau altul, nenumăraţii soţi hărăziţi într-un îndelungat şi gospodăros „curriculum vitae”.

De toţi însoţitorii săi din politică s-a ales praful... Corneliu Coposu nu-i decât un nume de bulevard; papionul lui Ion Raţiu zace lat în insectar; glasul lui Emil Constantinescu mai are un jalnic ecou doar în urechea Zoei Petre; Manolescu-i departe, peste mări şi ţări... Piaţa Universităţii e din nou doar o staţie oarecare de metrou; costumului în dungi al liberalului Cerveni i s-au cusut aripi de îngeraş; de Petre Roman nu-şi mai amintesc decât fetele mai masochiste de la Apaca...  Regele Mihai îi trimite ilustrate viu colorate de la Versoix; Radu Câmpeanu s-a retras la pensiunea din parlament, unde-s trei mese pe zi plus menajul inclus...

Şi-ai lui, nepoţeii din partid, s-au rostuit cu toţii. Te uiţi la ei şi nu te mai saturi, cât sunt de pintenaţi, de bucălaţi şi de rotaţi, cât de frumos uguiesc solo şi în cor. Toţi s-au împlinit, toţi şi-au rotunjit contul kilogramelor, sub ochii săi, închişi cu viclenie. În definitiv, poate că ăsta-i secretul reuşitei în politică: să stabileşti, cu precizie elveţiană de ceasornicar, momentul când trebuie închişi ochii.

Atâta îl scoate din minţi: când cei pe care i-a făcut oameni trec pe lângă el, fără să-l salute cu respectul cuvenit. Câtă aroganţă! Atunci, îşi iese din pepeni, etalând câte o zborşire pedagogică.

După care, epuizat de efort, se întoarce în fotoliu, căscând uşor şi plescăind de plăcere, aţipind cu televizorul deschis, în hamacul ţesut din visele cele mai frumoase.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Văduva Ion Iliescu.

Comentarii