Nici pictorialele cu femei dezchiloţate nu erau chiar de aruncat, ele având o temă social-politică, spre deosebire de cele ale playboy-ul Hugh Hefner, care-i sătul de temele făcute în anii de şcoală.
Totuşi, un lucru m-a dezamăgit, chiar de la primul număr al revistei, apărut în octombrie 2000: e vorba de pictorialul cu femeia politică Mona Muscă, prezentată cum iese de pe gresia băii, acoperită doar de-un cearşaf nesigur.
N-o să ne referim aici la formele sale pe care se citesc literele oboselii, culminând cu gleznele şi cu labele picioarelor sluţite de tortura mersului pe tocuri. Până la urmă, de acest aspect nu-i nimeni vinovat: a fi impecabilă în societate, cere adesea eforturi care nu-s de colea. Nici n-o să venim c-un comentariu la comentariul jurnalistic de sub poze, unde ni se spune că „Mona e frumoasă ca un hai-ku” Cel ce-a scris aşa ceva are, desigur, gusturile sale care, deşi uşor excentrice, se cer respectate.
Nu! Ceea ce ne-a scârbit până la lacrimi e faptul că femeia Muscă a acceptat să pozeze într-o asemenea succesiune de fotografii. Faptul c-a fost de acord să-şi vânture, sub ochii noştri, pielea sa udată de ploile atâtor toamne. De ce n-a stat cuminte, pe gresia ei, şi-a trebuit să se dezvăluie şi pentru noi?
La fel de tare ca stripteuza Muscă ne-a dezgustat un interviu cu alt liberal de marcă, Ludovic Orban, interviu acordat revistei porno „Hustler”, unde actualul ministru ne anunţa că nu ar „face sex cu o femeie vulgară”. Minciună, căci coana PNL, cu care se frecventează dumnealui, mai apucă uneori pe drumul european al vulgarităţii.
Dar nimic nu-i de mirare: pentru un mărunţiş de publicitate, oamenii politici sunt capabili de orice. Ar juca şi-n filme porno, dacă vreun Porumboiu sau Mitulescu ar avea amabilitatea să-i solicite.