Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
Dau curs hotărât sugestiei lui Tăriceanu („datorită crizei financiare din USA, românii îşi vor cumpăra proprietăţi peste ocean”) şi navighez pe internet, căutând eventualităţi acceptabile.
Nevastă-mea – că de aia există neveste – mă invită la prudenţă: încă n-am primit cei 20% mărire la pensie şi, oricum, mai am de plătit 26 de rate la maşină, aşa că n-ar trebui să mă grăbesc. Dar fierul trebuie bătut cât e cald, asta-i lecţia ce ne-au dat-o procopsiţii noştri, care au acţionat vajnic în primele ceasuri de după revoluţie („neatenţia Dvs. şi iuţeala mea de mână”); dacă nu s-ar fi trezit la vreme, nu s-ar lăfăi acum în vile la Ibiza, ci s-ar afla în stradă, cerând dreptul la o muncă decentă. De ce să nu profit de posibilităţile ivite în ţara tuturor posibilităţilor? Ia să vedem: ar fi un ranch straşnic în California. Soaţa nu-i de acord: acolo-s cutremure şi, dacă-ţi iei domeniu la al doilea ocean, rişti să-ţi petreci week-end-urile în avion. În Connecticut bântuie tornade.
La New York, e-o înghesuială de maşini aproape ca-n Bucureşti. În Ohio a crescut îngrijorător rata criminalităţii, a văzut ea pe net. Caut Wikipedia să verific dacă-i chiar aşa şi întâmplarea face să dau, în sfârşit, peste ceea ce căutam de mult: definiţia Societăţii civile. Domeniu în care omenirea bâjbâie încă din veacul XVII, când componenta militară a statelor deţinea rolul major în adoptarea oricărei decizii. (Paradoxal, cu cât a scăzut rolul armatei, a săltat cel al societăţii civile!) A încercat s-o definească Tocqueville în 1835, s-au străduit şi Hegel, şi Marx, degeaba. Cum spunea Pleşu: „este vorba despre o instituţie care n-o putem defini (…) un concept care a devenit un fel de hopa-Mitică”. Vosganian crede că „elitele nebirocratice reprezintă Societatea civilă”, iar acelaşi Pleşu concede că ar constitui-o „suma cetăţenilor responsabili”. Puse una lângă cealaltă, încercările de definire dau de bănuit: cei din birouri, indiferent unde şi care (birocraţii) ar fi… iresponsabili, în opoziţie cronică cu „suma cetăţenilor responsabili”!
Mai cutează o definire a sintagmei „Societate civilă” şi Sergiu Tamaş, în „Dicţionarul politic…” din 1993, numai că introduce şi politicul în ecuaţie, ceea este, din toate punctele de vedere, inacceptabil. Să fi izbutit enciclopedia Wikipedia definirea exactă, imparţială şi credibilă? Mira-m-aş, fiindcă potrivit precizărilor din subsolul paginii, este vorba de un „articol realizat cu acordul Fundaţiei pentru Dezvoltarea Societăţii Civile”. Adică, o auto-caracterizare, ce arată mai degrabă a combinaţie într-un plan de măsuri şi un stat de funcţiuni. Se dau exemple de instituţii ale Societăţii civile, între care „organizaţii politice” şi „media”. Va să zică, o structură clădită din plecare pe ideea apolitismului („Societatea civilă este o noţiune care descrie forme asociative de tip apolitic” – spun civicii despre ei înşişi în Wikipedia) este constituită din… organizaţii politice! Poate avea un ONG dedicat ocrotirii găinilor în alcătuire regimente de vulpoi? Cum vine asta „forme asociative de tip apolitic” reprezentate de… „organizaţii politice? Ar râde şi Gâgă! Şi media ar fi o parte constitutivă – adică, totalitatea ziarelor, radiourilor şi televiziunilor. Să zicem c-ar fi ele „forme asociative” (?), dar şi… apolitice? În carnavalul la care participăm din 1989 încoace, mai toate gazetele încearcă să poarte masca apolitismului, dar de sub nimbul de îngeraş se iţesc coarne şi corniţe de drac.
Adevărul este că Societatea civilă din România, reprezentată (?) de lideri auto-proclamaţi şi de nimeni mandataţi, încearcă să-i aroge şi teoretic legitimitatea implicării în politic. Cum noi n-am avut personalităţi de talia unui Havel, Michnik, Kundera, care să poată vorbi autorizat în numele Societăţii civile, s-a instalat în postura de lideri cine şi cum a vrut, spre a ne blagoslovi apoi cu al de Lis, Halaicu, Ciorbea, Constantinescu & comp. Acelaşi Pleşu exclamă: „nu se poate face Societate civilă cu indivizi care au descoperit dimensiunea civică abia atunci când lucrul acesta ar deveni modă sau subînţeles”. Şi cât se poate de profitabil – am continua noi.
