Aflându-mă zilele trecute într-o staţiune montană, am avut ocazia să parcurg drumul de întoarcere în autoturismul unui român putred de bogat. M-am lipit de el, cum se spune, fericit că ajung acasă repede şi gratis.
Cât au durat kilometrii până-n locul meu de baştină, bogătanul a vorbit continuu la telefonul lipit cu mâna de ureche. A meliţat cu subordonaţi, cu parteneri şi partenere, împărţindu-le sarcini, insuflându-le iniţiative, făcându-le curte. A meliţat, fără să scadă viteza sub 150 la oră; a meliţat, în timp ce cu mâna liberă executa viraje şi depăşiri.
Inima îmi tremura ca o vrăbiuţă, de groaza unui accident, şi-o simţeam ba în gât, ba în tocul pantofului. Filmul leşinat al vieţii mi se derula pe ecranul minţii, cum se întâmplă când momentul final e pe-aproape. „Fie ce-o fi!”, m-am îmbărbătat, ascunzându-mi resemnarea în lectura unei gazete. Dacă mi-e scris să apar seara la buletinul de ştiri, n-am cum mă opune. Adio, lume crudă!
Cu degete tremurătoare, am apucat gazeta, în tentativa de-a uita unde mă aflam. Ştirile îmi alergau sub ochi, iuţi ca bornele de kilometraj, când vocea miliardarului a tunat:
- Are dreptate Tăriceanu, ’tu-le muma lor de democraţi! Îmi place de Călin, că se dă cu motocicleta şi are lipici la viteză.
În acel moment, a stat de tot inima-n mine, constatând că şoferului iresponsabil nu-i ajungeau viteza de rachetă, înfrăţită cu sporovăiala telefonică. Pe deasupra, mai trăgea cu ochiul la gazeta din braţele mele, furând esenţa ştirilor, pentru a le diseca apoi cu mine, într-un editorial ţinut la două guri.
Unele ştiri, nu puţine, aveau culoarea care-i place popii, glăsuind despre accidente auto coborâte în bernă. Dar aceste ştiri erau ignorate complet de miliardarul meu. Oamenii de greutatea lui sunt exoneraţi, se pare, de la accidentele rutiere. Alea-s only pentru fraieri. Imposibil ca ei să păţească vreodată aşa ceva.
(10 oct 2008, 12:12:48