Simţurile credincioşilor nu mai ştiu unde e nordul: agheasma face schimb de cărţi de vizită cu berea şi votca, fixându-şi întâlnire în grabnice tridente al gâtului uscat; străzile oraşului se blochează; fumul grătarelor se aşază ca smogul londonez peste maşinile îngheţate în trafic; iar peste toate, muzica modernă se bate pe pântece cu cea populară, fiindcă unde s-a mai văzut sărbătoare religioasă creştină fără „Voltaj” şi Irina Loghin.
Curtea unde s-au depus sfintele moaşte e plină ca la meci: creştinii stau la coada kilometrică, pentru a-şi cere raţia minimă de minuni pe economie. Se scuipă gros, se-mpart coate duşmănoase, dar înjurăturile nu văd lumina zilei, fiind oprite la carantina din gât. Cine-a fost tot anul creştin eminent, are noroc şi-i prinde la închinat pe marii gimnaşti ai crucii, prea- cuviosul Tăriceanu, prea-fericitul Fenechiu şi prea-rotunjorul David; iar dacă omul are instrument asupră-i, poate să-i şi tragă pe toţi în poză.
Când coboară noaptea, în vechea Catedrală Metropolitană, mirosurile se prefac în damfuri, pentru a se depune în straturi, ca-n cel mai modest cămin nefamilist. Din seifurile paporniţelor scoate fruntea caltaboşul; hop şi cepuţa, iar pălincuţa iese înfoindu-se ca un curcan, cu gâtul înconjurat de mărgele. Într-un târziu, creştinii adorm, iar sforăitul le iese curat, din digestia care toarce mulţumită, în tubul ei. Doar câte o mâţă mai dezgheţată întreprinde câte un raid, şterpelind fragmente consistente de salam sau de parizer.
S-a observat că, dintre toţi credincioşii din lume, creştin-ortodocşii au colesterolul cel mai ridicat.