Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
Pentru a ne dumiri cât de cât şi a afla mecanismele crizei, am solicitat detalii de la o româncă înzestrată cu spirit de observaţie şi capacitate de analiză. Devenită cetăţean american, locuieşte de mai bine de 20 de ani în oraşul Columbus din Ohio (alboer@aol.com). Iată răspunsul : « La modul general, băieţii deştepţi de pe Wall Street au inginerit un fel de Caritas foarte sofisticat, făcând bani mulţi din bani puţini prin vindere-cumpărare . I-au trecut prin bănci şi societăţi de asigurare folosind aprecierile firmelor de rating (cum este cunoscută, şi în România, firma Standard and Poor) ce au dat prognoze foarte sigure, evaluând cu AAA companii, stocuri şi produse financiare subţirele. Băieţii s-au îmbogăţit unii pe alţii, şefii firmelor şi-au tras bonusuri de sute de milioane, în temeiul filozofiei atât de dragă republicanilor: piaţă liberă până la dezmăţ, fără nici o intervenţie a statului. Au apărut creditele ieftine şi la discreţie, mai ales la ipoteci pentru case. Rezerva Federală (un fel de Bancă Naţională) a scăzut ratele de creditare de la 6,5% în 2000 până la 1% în 2003, ceea ce a încurajat consumul abuziv de credite. (Asta fac şi românii acum, întinzându-se la credite mai mult decât le e plapuma.)
Economia s-a infectat cu aceste datorii otrăvite : companiile de asigurări au cumpărat pachetele de împrumuturi şi s-au trezit că nu erau deloc sigure: oamenii împrumutaseră mai mult decât puteau plăti. Încercând să facă curat, Rezerva Federală a ridicat rata la 5,25%, spre a impulsiona finanţele, dar astfel au crescut şi ratele la împrumuturi, oamenii trezindu-se şi mai îndatoraţi. Casele au fost scoase pe bandă rulantă la vânzare, spre a se face rost de cash, aşa că preţurile au scăzut foarte mult, iar acela ce avea datorie la bancă de 200.000 $, o garanta, acum, cu o casă ce nu mai valora decât 125.000. Băncile, companiile şi firmele au constatat că deţin doar hârtii şi imobile care nu se vând – acesta fiind începutul penuriei de capital. Bursa a scăzut dramatic. S-a generalizat neîncrederea. Persoanele fizice, care au pierdut serios la pensii şi investiţii, nu-şi mai propun să cumpere nimic, indiferent ce, şi nici să-şi lase banii în bănci. (În USA, statul îţi garantează doar 100.000, indiferent de suma depusă, şi asta numai dacă banca respectivă s-a asigurat la Rezerva Federală.)
Desigur că la toate acestea s-au adăugat creşterea preţului petrolului, războaiele duse în lume, şi, cum spuneam, criza de încredere în dolar şi în USA ca putere financiară. Acum, statul a intervenit brutal, în al zecelea ceas, cumpărând tot cu banii noştri, poate şi mai rău, cu bani proaspăt tipăriţi şi neacoperiţi, câteva companii foarte mari. Bănci mari au fost cumpărate de bănci şi mai mari, pentru a nu da faliment, achizitorii fiind ajutaţi tot de stat, adică… tot din banii noştri. Lumea nu mai face cumpărături decât strictul necesar, este speriată şi neîncrezătoare, plină de datorii (specificul acestei societăţi de consum care trăieşte pe datorie-cărţi-de-credit), iar statul se teme de panică : dacă lumea îşi va scoate banii din bănci, va urma un colaps total. Pe de altă parte, americanii sunt nemulţumiţi că statul îi ajută tot pe aceia care au provocat escrocheria, iar pe omul de rând îl lasă fără casă. Cum a fost afectată familia noastră: am redus consumul la minim, cheltuim doar pentru mâncare, benzină şi utilităţi. Ni s-a redus drastic rezerva pusă de-o parte pentru pensionare, fiindcă banii erau investiţi în acţiuni. Mă tem că aşa se va întâmpla şi în România, mai ales cu fondurile private de pensii. După părerea mea, criza este abia la început şi efectele ei se vor simţi în întreaga lume, dar mai ales în ţările proaspăt venite în economia liberă de piaţă. »
Ce ar fi de reţinut mai ales ? Probabil ideea că rolul statului în mecanismul economic general nu poate fi redus la zero – cum teoretizau cu avânt, în primii ani după revoluţie, ştiţi dumneavoastră cine.
