Cătălin MIHULEAC

Fiecărui preşedinte român i-a plăcut să se înconjoare cu artişti, începând cu Ceauşescu, pe vremea căruia cică osanalele erau obligatorii. Dar şi Iliescu şi-a împletit brâu din slujitori ai muzelor, la fel şi Constantinescu, iar mai nou Băsescu. Până şi candidaţii la preşedinţie apreciază, cu simţul estetic al poponeţului, gustul pupăturii de artist. Să ne amintim bunăoară de paginile de publicitate electorală închinate lui Adrian Năstase prin presă, unde semnau incandescent scriitori, pictori, actori... Printre altele, ansamblul ne îndemna să-l votăm pe Năstase preşedinte, ca să fie în ţară „corupţie mai puţină”. Te umflă râsul: adică nu să stârpim corupţia de să nu mai se vadă, ci să mai lăsăm puţină, pentru băieţii şmecheri şi fetele dezgheţate care se descurcă.

Se înţelege că osanalele presupun, pe lângă un preţ moral, şi unul concret, bănesc, bun de numărat în palmă, conform principiului: „Plăcerea-i îndoită, când pungăşeşti pungaşul!” Iar din acest punct de vedere, cel mai bun negustor s-a dovedit pictorul octogenar Dan Hatmanu, care i-a ars la portofel pe alde Năstase şi Hrebenciuc, imortalizaţi de el pe pânză din cea mai flatantă. De unde se vede, încă o dată, că a fi portretizat şi răsportretizat în cursul vieţii nu-i de natură să atragă norocul, ci din contra. 

Tuturor artiştilor care practică osanalele prezidenţiale ca pe nişte exerciţiile salivare de yoga, le ofer o pildă, din care nu ştiu dacă vor pricepe mare lucru. Se spune că Tizian îi făcea portretul lui Carol Quintul şi, din neatenţie, a scăpat penelul din mână. Într-o clipită, regele a sărit de pe scaun şi, în patru labe, a cules penelul, întinzându-i-l pictorului, pentru a-şi continua treaba. Tizian a dat în bâlbâială, reuşind cu greu să îngaime:

-Maiestate, v-aţi mânjit de praf... Trebuia să mă lăsaţi pe mine să ridic penelul... Vai, vai, vai...

Dar suveranul l-a potolit, cu un gest regesc:                     

-Maestre, regi şi împăraţi sunt o grămadă! Dar Tizian e unul singur!

Aşa-mi vine câteodată să-l răpesc pe Traian Ungureanu, al cărui fan am fost mult timp, şi să-l pun să scrie pe un caiet, de o sută, de o mie de ori: ”Preşedinţi ca Băsescu sunt o grămadă, dar Traian Ungureanu e unul singur.”

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Tot un fel de prostituţie.

Comentarii