Mircea Radu IACOBAN

Duminică dimineaţa, la mănăstirea Cetăţuia. Lume buluc – greu de pătruns în biserică, aşa că slujba se ascultă mai degrabă la difuzoarele de afară. În parcarea tixită de simandicoase maşini străine, nici un locşor. Frig, părinte? Straşnic frig, în septembrie! Se-nghesuie ca niciodată poporănii la biserici şi te-ntrebi care-i pricina. Nu cred că ameninţarea cu găurile negre şi sfârşitul lumii ar fi cauza, ci acutizarea sentimentului că suntem tot mai singuri într-o lume nesigură şi nedreaptă, oricât s-ar strădui diriguitorii planetei să-i cârpească imperfecţiunile şi nedreptăţile… În poarta turnului de la intrare, o cerşetoare îmbrobodită şi înfofolită îmi ţine calea cu mâna întinsă. Grăbit, promit că-i dau leul la întoarcerea de la slujbă.

- Da’ cum nu, că aşa zâc tăţi. Du-te cu Domnul, nu-mi trebe leuţul tău!

Îmi face semn cerşetoarea de vizavi:

- Lăsaţi-o, că-i nebună.
- Nebună eşti tu – i-o taie scurt bătrâna, oftând concluziv :
- Tăţi îs nebuni!

Să nu credeţi că ultima replică nu m-a urmărit după aceea – n-om fi toţi olecuţă săriţi de pe fix, fiecare în felul lui şi-n măsura în care-l consideră… cine? Aici e aici. Vreme de două veacuri (XVII-XIX) în toată Europa hotăra familia, singura ce putea cere internarea rătăcitului. După pragul lui 1900, decizia o ia medicul. Şublerul minune, în stare să măsoare exact doagele lipsă, încă nu s-a inventat, iar tomograful şi rezonanţa magnetică rămân mute şi surde în faţa isprăvilor raţiunii rătăcite.

De altfel, nici conceptul în sine nu-i deplin lămurit. Ce-i aia nebunie? Acum exact 500 de ani, Erasmus din Rotterdam scria „Laus stultitiae” („Elogiul nebuniei”) şi cataloga mai ales prostia… ca semn al nebuniei. Ascuţişul verbului satiric şi l-a mai exersat pe seama lăudăroşilor, a vanitoşilor, a teologiei scolastice, denunţând felurite defecte umane ce cu greu pot fi asociate prostiei, darămite nebuniei.

Un alt autor de recunoscută autoritate dezbate tema după jumătate de mileniu: Michel Foucault, în cartea „Lumea e un azil”, apărută la Gallimard în 1994 şi, la Cluj, nu de mult, în traducere românească. Prestigiosul filosof deschide (prea, zic eu) larg evantaiul, afirmând că „există o stranie afinitate între literatură şi nebunie”. Şi asta nu că „Pentru a putea să introduci noi câmpuri în literatură trebui să imiţi nebunia, sau să devii efectiv nebun – să ne gândim la Nietzche şi la Baudelaire”, ci şi fiindcă însuşi limbajul literar presupune abdicare de la adevăr şi sinceritate. Foucault crede chiar că „oamenii caută secretul producţiei literare într-un model care e nebunia”. În teatru, nebunul era personajul purtător al adevărului; Evul Mediu avea, printre numeroasele sărbători religioase, una singură laică – „Ziua nebuniei”, când totul era întors pe dos: săracul o făcea pe bogatul, scenic, sexele se inversau, în biserică ţinea slujba un profan, după care era introdus un măgar, prin ale cărui răgete se luau în derâdere litaniile clerului. Astăzi, susţine Foucault, „sensul politico-religios al sărbătorilor s-a pierdut; în locul lor, se recurge la alcool şi droguri, ca metodă de contestare a ordinii sociale, creindu-se astfel o nebunie artificală.”

Va să zică, dispar şi nebunii autentici, înlocuiţi prin ersatz-ul produs de chimia haucinogenă!… Aş înclina, totuşi, să dau mai mult credit Antipsihiatriei (curent al anilor ’60) care neagă susţinerile psihiatriei clasice şi mijloacele terapeutice tradiţionale, considerând că nu există boli mintale, ci doar nefericite cazuri individuale. Probabil că un sâmbure de nebunie latentă o fi sălăşluind în fiecare homo sapiens, urmând să-l trezească (sau nu) stimulii de toate soiurile ce ne agresează de pretutindeni. Foucault afirmă fără urmă de îndoială că lumea a fost şi este un imens azil. Erasmus ţine să ne asigure, preventiv, că scrierea sa „nu-i chiar opera unui nebun”. Respectându-le supoziţiile şi îndoielile privind starea mintală a omenirii, probabil că s-ar cuveni să închei în aceeaşi tonalitate: „tableta ce tocmai aţi citit-o nu-i chiar opera…”

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Nebunia!.

Comentarii