Mi se plâng oamenii care dau, săracii, de nevoie şpăgi că sistemul de plată este anevoios, incomod, riscant chiar, când se mai găseşte vreun căpos de procuror să-şi pună în operă câte un flagrant delict de operetă. Asta nemaivorbind de consistentul consum cerebral, pe care oferirea purcoiului cu bani negri ţi-l pretinde.
Bunăoară, un amic îmi povestea că a băgat câteva mii de euro între paginile romanului „Fraţii Jderi” de Mihail Sadoveanu şi l-a înaintat unui funcţionar aflat într-un birou plin de oameni, cu urarea plină de substrat:
-Stimate domn, vă ofer cu mare plăcere o carte de căpătâi, în care românismul respiră dintre pagini!
Iar şpăguitul, răsfoind cu satisfacţie opera în care bancnotele zâmbeau ca nişte semne de carte, a dat din cap cu subînţeles, replicând adânc:
-Da, mulţumesc, dragă domnule... Pe oameni ca mine, lectura unor asemenea cărţi îi îmbogăţeşte substanţial!
Cine spunea că Sadoveanu este depăşit? Mucles, fiindcă Sadoveanu este mai actual ca niciodată!
Eu cred că ar trebui introdus un sistem, care ar reprezenta un pas înainte în cursivitatea sistemului de plăţi şi ar culege aprecierile publicului larg. Anume ca cei care primesc şpăgi să fie prevăzuţi cu un aparat mititel, la vedere, pentru ca plata să poată fi efectuată şi prin card.
Astfel, poliţiştii rutieri, miniştrii caltaboşari, birocraţii ţâfnoşi, alături de alţi şi alţi încasatori să fie obligaţi să poarte asupra lor un mecanism de citire, unde clientul să-şi poată introduce cardul, tastând apoi codul PIN, pentru ca tranzacţia să poată fi efectuată comod, pe loc. Iar la finele operaţiunii, plătitorul să primească un fel de chitanţă, pe care să stea scris frumos, civilizat: „Vă mulţumim şi vă aşteptăm să reveniţi!”.
În fond, asta înseamnă grijă pentru client. Nu putem da la nesfârşit şpăgi, cărând după noi volumele cât nişte cărămizi ale lui Sadoveanu. Riscăm să facem spondiloză şi hernie.