Cătălin MIHULEAC

Oricâtă bunăvoinţă aş avea, nu pot da crezare scenariilor prea fericite; de aceea mi se pare suspect că, din senin, ţările occidentale au căzut în adoraţia filmelor româneşti, gheboşându-le de laude şi decoraţii.

Mereu s-au făcut filme bune în România, dar Apusul a rămas orb şi surd la ele, cu excepţia poate a celor semnate de Sergiu Nicolaescu, a căror doză de tembelism seduce gusturile unui public ronţăitor de popcorn vizual. Ca deodată, Mungiu, Porumboiu & co. să stârnească ropote de aplauze şi ovaţii, venite din partea unei lumi, cu a cărei aroganţă am avut ani în şir de-a face. Să nu fim naivi; acelaşi spectator occidental, habarnist la arta regizorilor Mircea Daneliuc şi Dan Piţa, cade acum în damblaua românească!

Cred că, mai degrabă, în spatele acestei receptări stranii, şed nişte înţelegeri tainice, de tip masonic, între băieţii lor cu ochi albaştri şi băieţii noştri asortaţi la retină. Nişte inşi s-au pus de acord, antrenând greii din critica cinematografică, ştiut fiind că masele consumatoare nu se pronunţă asupra valorii unui act artistic, decât după ce liderii de opinie din acel domeniu au făcut-o.

Lesne de înţeles este mobilul aranjamentului. România are bube cât cepele în cap, bube care-i sluţesc nu doar interesele sale, ci şi pe ale doamnei diriginte Europa. Când spui „România”, spui implicit „aducători de belele”, spui „crime, violuri şi tâlhării”. E o situaţie care nu ne convine nici nouă, dar nu-i convine nici continentului care ne-a cules de la orfelinat.

Şi-atunci, s-a pus la cale operaţiunea secretă „Filmul românesc”, fiindcă niciun alt sector, artistic sau neartistic, nu e în stare să atragă un atât de rapid beneficiu de imagine pentru România. Filmul înseamnă artă, aşadar mai mult decât şpiţul lui Adi Mutu ori tumbele puse în operă, acum un car de ani, de madam Nadia Conner, fostă Comăneci.

Operaţiunea secretă „Filmul românesc” poate avea aşadar un spor cu bătaie lungă, fiindcă oricând vreun occidental va strâmba din nasul său fin la auzul cuvântului „român”, un alt occidental, mai cultivat, îi va putea tăia macaroana:

-Stai, moşule, că n–ai dreptate! România nu înseamnă doar ţigani şi violuri. România înseamnă Porumboiu, înseamnă Mungiu, înseamnă Etcaetera.

Mai ales Etcaetera.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Pasiunea occidentalilor pentru filmul românesc.

Comentarii