Oi fi eu un încuiat, dar nu înţelg nimic din corida; nu înţeleg şi pace. De fapt, ce înseamnă corida? Un taur este îndopat de tânăr cu furaje delicioase – visul rumegătoarelor - iar apoi este clădit în şedinţe de body-building, pentru a atinge perfecţiunea trupească. Şi toate astea cu ce scop? Pentru ca apoi să fie ucis în chinuri sub ploaia, ca de confeti, a olé-urilor mugite de mulţimea de spectatori, excitaţi de vederea sângelui. Sunt convins că taurul nu înţelege nimic din show-ul stupid la care ia parte, fără vrerea lui. Cu suliţele prăjindu-i grumazul, cu cârpa aia roşie amăgindu-l din stânga şi din dreapta, el aleargă buimac prin arenă, de parcă ar vrea să întrebe : „Ce-aveţi cu mine, bre băieţi, cu ce v-am greşit, că până ieri ne înţelegeam perfect?”
Întotdeauna l-am considerat pe toreador un fanfaron care-şi încheagă gloria din sânge proaspăt de animal; dovadă stând costumaţia lui de prost gust, cu zorzoane şi nailoane. Dar ceea ce am aflat de curând, cum că Michel Peniche - un puşti spaniol în vârstă de numai zece ani - e cel mai tânăr toreador profesionist din lume, depăşeşte orice închipuire. E drept, el luptă în America latină, mai precis în Peru, fiindcă legea spaniolă nu-i permite s-o facă în ţara natală, dar asta nu înseamnă tot abuzarea unui minor? Pe acolo, nu funcţăionează legile de protecţie a minorilor?
Ce discernământ poate avea acest copil şi ce adult va rezulta din el, când se joacă, încă de pe acum, cu sângele şi moartea? Sau spuneţi-mi ce diferenţă e între acest mititel şi unul trimis de părinţii lui să cerşească, în afara faptului că a cerşi e mult mai nevinovat şi mai puţin periculos decât a înfrunta un animal dotat cu coarne?
Şi când te gândeşti că unele vipuri planetare se ocupă cu strângerea de semnături, pentru ca o tradiţie măcelărească precum corida să nu fie interzisă.