Avem nişte tineri magistraţi de mare forţă, care – pentru a păstra integritatea legilor ţării noastre - nu se dau în lături de la a se autosesiza din oficiu, atunci când presa semnalează cazurile unor mari averi, strânse suspect de peste noapte.
Astfel, muncind pe brânci, uneori cu mult peste orele de program pentru care sunt retribuiţi, procurorii noştri îşi cresc dioptriile, adunând probă cu probă şi luând în final deciziile ce se impun.
Asemenea cazuri sunt claie peste grămadă, dovedind robusteţea justiţiei noastre şi calea neabătută pe care ea păşeşte. Ultimul dintre ele ne este oferit de tânărul şi vivacele procuror Daniel Ţicău, fost mare şef pentru un an la DIICOT-ul naţional, cunoscut – în principal din paginile revistei „Academia Caţavencu” şi ale „Ziarului de Iaşi” - pentru magistrala interpretare a rolului de Cattani pe Dâmboviţa şi pe Bahlui.
Actualmente consilier al domnişoarei procuror general - „Domnişoara bastchetbalistă” cum o numeşte Cristoiu - Ţicău a luat la cunoştinţă de averile diverse şi consistente ale subprefectului de Bucale, miss Mioara Mantale. În consecinţă, tânărul justiţiar s-a autosesizat, s-a scărpinat adânc în cap, a strâns dovezi peste dovezi, după care s-a scărpinat iar în cap şi s-a mai autosesizat o dată, fiindcă două bătăi strică, nu şi două autosesizări....
Şi, într-un final pe care îl dorim şi duşmanilor, a luat cea mai firească decizie, cea care se impunea. Adică, s-a cuplat cu miss Mantale.
Ah, tineri procurori ai ţării, veniţi să vă pup!
(16 iul 2008, 14:14:43