Invidiez sincer clasa fotbalistică a ţării, căreia atâta de puternic i se suflă-n pânză, că poate fi considerată stat în stat.
N-o pizmuiesc din cauza banilor enormi şi nemeritaţi mânuiţi de jucători, bani materializaţi în piscina vilelor, în goana limuzinelor, în siliconul fotomodelelor şi-n dividendul biznisurilor. Nici din pricina popularităţii ilicite dobândite de conducătorii de cluburi - care intră apoi fluierând în politică - nu pizmuiesc această lume pâcloasă, clădită în jurul băşicii rotunde.
Nu, altul este motivul ciudei mele. Ceea ce mă enervează este că, de fiecare dată când o echipă românească de fotbal simte că asupra ei planează o nedreptate, ea are posibilitatea să pretindă imediat arbitri străini. Prin această metodă, problema este dreasă, deoarece, când te fluieră un arbitru neamţ, belgian ori un slovac, ştii că şi ăla poate greşi, că-i tot om, dar măcar n-o face cu intenţie şi nu te trage în piept ca pe un fraier.
Sunt frustrat că noi, cetăţenii de rând ai României, nu beneficiem de drepturi egale cu fotbaliştii. Bunăoară, dacă avem un proces la tribunal, să putem cere din prima judecători străini, fără să mai batem ulterior drumul până la Curtea Europeană. Sau când ieşim cu automobilul la şosea, să solicităm să ne fluiere şi să ne amendeze poliţişti străini; iar când batem drumurile după vreo aprobare la primărie, să ni se repartizeze o brigadă străină de funcţionari, care să ne garanteze un tratament corect.
Pentru că legile ţării sunt deseori cel puţin discutabile, aş vrea s-avem dreptul să cerem şi să primim parlamentari străini, pentru a ne umple cu ei Senatul şi Camera Deputaţilor. Mai mult, fiindcă imnul ţării are mai curând un efect de somnifer, în pofida versurilor care îndeamnă la deşteptare, ar fi corect s-avem posibilitatea să ne alegem şi un imn străin.
Corect ar fi şi să putem cere ca, în mandatul următor, să ne arbitreze un preşedinte străin. Nu rege, că de ăsta a mai fost, ci preşedinte, cum se cade într-o republică serioasă.
( 9 iun 2008, 15:14:17